Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, crede că scumpirea carburanților și a gazelor nu este un fenomen temporar, ci începutul unei crize profunde care va lovi România.
„Este, într-adevăr, uriaş saltul făcut de preţul ţiţeiului şi al gazelor naturale în ultimele trei săptămâni”, a declarat Peiu, citat de News.ro.
„Preţurile ţiţeiului nu vor mai reveni prea curând la nivelurile de sub 70 de dolari/baril. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: facilităţile logistice lovite acum nu se vor reconstrui decât în 3-5 ani după terminarea războiului”, a continuat el, iar „preţurile uriaşe ale gazului vor induce o creştere majoră de preţuri la alimente”.
Epoca prosperităţii s-a terminat?
În acest context, în opinia sa, Europa se îndreaptă spre o criză severă, iar România este direct expusă şi nepregătită.
„Europa va suferi o criză inflaţionistă majoră, care va schimba radical UE. Ponderea economiei europene va scădea mult mai rapid ca până acum. Este, plastic vorbind, sfârşitul modelului economic al UE. Epoca prosperităţii s-a terminat pe continentul nostru, de acum înainte vom vorbi doar despre sărăcie energetică, şomaj şi scădere a puterii de cumpărare. Industria europeană se va contracta drastic”, a declarat senatorul.
Peiu subliniază că fără măsuri urgente, România riscă să fie una dintre cele mai afectate ţări.
„Fără o schimbare radicală a politicii la Bruxelles, Europa este condamnată. Iar România tocmai a intrat într-o criză majoră. Un guvern care nu pricepe unde ne aflăm şi că trebuie luate măsuri radicale va duce ţara într-o fundătură”, a avertizat liderul senatorilor AUR.
Guvernul analizează variantele de intervenție
Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează preţurile, pentru evitarea creşterilor speculative.
Bolojan afirmă că situaţia este complicată şi trebuie evitate extrem de multe capcane pentru a nu perturba lanţurile de aprovizionare şi a ajunge la penurie.
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a afirmat că în cazul creşterilor de preţ la combustibil România trebuie să acţioneze rapid, dar fără să se arunce cu capul înainte. El consideră că mesajul preşedintelui Nicuşor Dan să mai aşteptăm o săptămână sau două până să începem să luăm măsuri excepţionale este cel mai potrivit.




























Comentează