Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, nr.12 mondial, s-a accidentat în timpul "obligaţiilor sale mediatice de după meci" şi a declarat forfait, marţi, pentru continuarea turneului de la Roland Garros, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Cu un imens regret trebuie să anunţ retragerea mea de la Roland Garros. În cursul obligaţiilor mele mediatice, duminică, am căzut şi m-am accidentat serios la o gleznă", a anunţat jucătoarea în vârstă de 31 de ani pe reţelele de socializare, fără să ofere detalii despre circumstanţele accidentului.
"Din păcate, după ce am efectuat un RMN şi am discutat cu echipa mea, am luat dificila decizie că nu ar fi indicat să joc cu această accidentare. Este un incrddibil ghinion, dar sper să mă recuperez la timp în vederea sezonului pe iarbă peste două săptămâni", a spus aceasta în mesajul său.
Kvitova, care a trecut duminică în primul tur de belgianca Greet Minnen (6-7 (3/7), 7-6 (7/5), 6-1), urma să joace miercuri cu rusoaica
Elena Vesnina în turul secund.
Accidentul lui Kvitova intervine în timp ce nr.2 mondial Naomi Osaka a provocat o undă de şoc refuzând să participe la conferinţele de presă pentru a-şi păstra sănătatea mentală, după care a anunţat luni că se retrage din turneu.
O nouă 'victimă' a presei - Petra Kvitova se retrage de la Roland Garros, după ce s-a accidentat la conferința de presă
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
3

24
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
24

48
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
48

40
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
40

27
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
27

35
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
35

3.958
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
3.958

33
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
33

26
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
26

115
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
115

31
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
31

51
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
51

29
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
29
















Comentează