Australia a înregistrat în noiembrie cea mai scăzută cantitate de precipitaţii pentru această lună, a anunţat joi biroul meteorologic din această ţară afectată de incendii devastatoare de vegetaţie, agravate de condiţiile de secetă prelungită, potrivit Reuters, citată de AGERPRES.
În luna noiembrie, pe întreg teritoriul Australiei s-a înregistrat o cantitate de precipitaţii sub 50 de milimetri, a precizat Biroul Australian de Meteorologie (BOM), iar în anumite regiuni de pe coasta vestică, sub 1 milimetru.
Condiţiile aride au amplificat seceta care afectează coasta de est a Australiei în ultimii trei ani, vegetaţia a devenit deosebit de uscată, iar incendiile fac ravagii în cele mai populate state.
Incendiile de vegetaţie au provocat decesul a patru persoane şi au distrus peste 400 de locuinţe de la începutul lui noiembrie. Există încă focare active în statele New South Wales, Victoria, South Australia şi Queensland.
Potrivit previziunilor, condiţiile de vreme uscată ar putea continua pentru cel puţin încă trei luni, a precizat săptămâna trecută BOM, subliniind riscul declanşării unor incendii suplimentare.
În lipsa precipitaţiilor, pompierii au continuat joi lupta cu cele peste 100 de incendii de-a lungul coastei estice, autorităţile fiind îngrijorate că flăcările s-ar putea extinde în condiţiile prognozate de intensificări ale vântului.
"Astăzi va fi o zi lungă şi plină de provocări", a precizat departamentul de pompieri din New South Wales.
Situaţia dificilă din ţară a pus presiune pe premierul Scott Morrison, criticat pentru că nu ar fi luat suficiente măsuri pentru a aborda problema impactului încălzirii globale, care, potrivit meteorologilor, ar extinde durata sezonului propice incendiilor.
În plus faţă de incendiile de vegetaţie, vremea uscată a avut un impact devastator asupra sectorului agricol australian.
Principalul institut de prognoză a revizuit în scădere cu aproape 20% estimarea privind producţia de grâu anuală până în iunie 2020, iar randamentul obţinut ar putea fi cel mai scăzut din ultimii 11 ani.
Peste Australia nu cade apa din cer - Raportul problematic al biroului meteorologic pe fondul incendiilo masive de vegetaţie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
0

212
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
212

311
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
311

2.041
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.041

1.239
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.239

1.408
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.408

2.426
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.426

610
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
610

1.312
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.312

1.399
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.399

1.521
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.521

30
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
30

1.132
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.132















Comentează