Peste 6.000 de migranţi, printre care sirieni care trăiesc "ilegal" în Istanbul, au fost arestaţi în decurs de două săptămâni în cadrul unei operaţiuni efectuate pe fondul unei puternice opoziţii faţă de migranţi în Turcia, au anunţat miercuri autorităţile turce, relatează AFP potrivit Agerpres.
''Am desfăşurat o operaţiune începând cu 12 iulie (...) Am prins 6.122 de persoane în Istanbul, între care 2.600 de afgani. Unii dintre aceşti oameni sunt sirieni", a declarat ministrul de interne turc Süleyman Soylu într-un interviu acordat canalului de televiziune NTV.
Soylu a negat însă că migranţi sirieni au fost expulzaţi spre ţara lor, afectată de un război civil din 2011, după ce ONG-urile au declarat că au înregistrat cazuri de persoane trimise înapoi în Siria.
"Aceşti oameni, nu-i putem expulza (...) Atunci când prindem sirieni care nu sunt înregistraţi, îi trimitem în tabere de refugiaţi", a spus el, menţionând o tabără în provincia turcă Hatay, la graniţa cu Siria. El a adăugat însă că unii sirieni au ales să se întoarcă voluntar în Siria.
Turcia găzduieşte peste 3,5 milioane de sirieni care au fugit din cauza războiului din ţara lor, între care 547.000 sunt înregistraţi la Istanbul.
Autorităţile afirmă că nu au nicio problemă cu persoanele înregistrate în mod corespunzător la autorităţile din Istanbul, dar luptă împotriva migranţilor care trăiesc în acest oraş în timp ce sunt înregistraţi şi în alte provincii sau chiar în nicio provincie.
Un grup de ONG-uri din Siria a indicat luni că "peste 600 de sirieni", în majoritate deţinători ai "unor carduri de protecţie temporară" eliberate de alte provincii turce, au fost arestaţi săptămâna trecută la Istanbul şi trimişi înapoi în Siria.
Această atitudine împotriva migranţilor survine după înfrângerea partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la alegerile municipale din Istanbul, în iunie, în cadrul cărora primirea de migranţi sirieni a reprezentat o preocupare majoră pentru alegători.
Peste 6.000 de migranţi, arestaţi la Istanbul în două săptămâni
București
8°C
Articole Similare

246
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
246

423
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
423

13
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
13

603
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
603

301
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
301

750
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
750

1.796
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.796

2.199
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.199

1.129
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.129

24
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
24

4.572
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.572

2.902
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.902

103
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
103
















Comentează