Peste 50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Berlin, citat de DPA potrivit Agerpres.
Oraşele şi-au exprimat disponibilitatea în scris.
Săptămâna trecută, organizaţia umanitară germană Sea-Watch a salvat peste 50 de persoane dintr-o mică barcă ce plutea în derivă în largul coastelor Libiei, dar guvernul italian a împiedicat nava sa, Sea-Watch 3, să intre în port.
Autorităţile italiene au permis unui număr de 10 migranţi să debarce, printre care trei minori, două femei însărcinate şi doi bărbaţi bolnavi.
Sea-Watch a criticat guvernul german, acuzându-l că trage de timp în aşteptarea unei soluţii la nivelul întregii UE.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Sea-Watch, Ruben Neugebauer, ministrul de interne Horst Seehofer blochează o soluţie.
El a cerut de asemenea o implicare amplă, coordonată de Comisia Europeană, a statelor membre ale UE.
Peste 50 de oraşe vor să preia refugiaţi de pe bărcile din Mediterana
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
0

67
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
67

377
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
377

1.250
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.250

1.487
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.487

871
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
871

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.916
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.916

2.748
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.748

97
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
97

2.223
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.223

3.560
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.560

50
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
50
















Comentează