Un număr de 394 de ucraineni au sosit în tabăra mobilă din municipiul Huşi în ultimele 24 de ore, majoritatea aflându-se în tranzit pentru perioade scurte de timp, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Joi la prânz, din totalul de 288 locuri disponibile în tabăra mobilă de la Huşi erau ocupate 20 locuri iar 268 de locuri erau libere.
"Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui este la datorie 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, pompierii militari lucrând în sistem integrat alături de jandarmi şi poliţişti, alături de autorităţile locale, societatea civilă şi mediul privat din judeţ pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict şi au nevoie de ajutor. Toate instituţiile implicate în gestionarea acestei situaţii sunt în legătură permanentă şi desfăşoară activităţi în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din faţa războiului să treacă mai uşor prin aceste momente. Situaţia este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu pe parcursul zilei", au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.
Potrivit sursei citate, în funcţie de solicitări vor fi puse la dispoziţie şi alte spaţii, în funcţie de numărul de refugiaţi care solicită cazare în judeţul Vaslui.
Peste 390 de ucraineni au fost primiţi în tabăra mobilă de la Huşi în ultimele 24 de ore
București
16°C
Articole Similare

36
Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
36

81
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
81

35
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
35

2.962
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
2.962

36
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
36

31
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
31

1.257
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.257

4.767
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
4.767

47
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
47

30
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
30

26
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
26

2.044
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
2.044

2.680
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
2.680
















Comentează