Peste 260.830 de persoane au fost încadrate în muncă, în primele 11 luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie, 105.646 au peste 45 de ani, 59.341 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 49.239 între 25 şi 35 de ani, iar 46.606 sunt tineri sub 25 de ani, dintre care 26.348 tineri NEET, persoane cu vârsta între 16 şi 24 ani.
Potrivit sursei citate, cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (145.058), numărul femeilor fiind de 115.774.
De asemenea, în funcţie de rezidenţă, 138.099 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 122.733 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că majoritatea au studii liceale (88.652), urmate de cele cu studii profesionale (61.119), gimnaziale (55.861) şi universitate (25.752).
Aproape două treimi (62,11%) din numărul total de persoane, de 260.832, încadrate prin intermediul ANOFM în 11 luni ale anului 2019, fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Totodată, în clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, pe primul loc se află Bucureşti - cu 18.824 persoane, urmat de Timiş (17.508), Suceava (14.192) şi Neamţ (12.306).
La nivelul primelor 11 luni ale anului în curs, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 533.657, precizează ANOFM.
Peste 260.830 de persoane şi-au găsit un loc de muncă prin ANOFM
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

165
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
165

995
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
995

904
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
904

536
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
536

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

31
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
31

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.257
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.257

5.708
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.708
















Comentează