Proiectul de buget al Capitalei pentru acest an prevede alocarea a peste 231 milioane de euro pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, dotări, investiţii şi subvenţii pentru transport în comun, a informat Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO
Astfel, în 2018, Municipalitatea ar urma să aloce 56 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă şi managementul traficului. Dintre acestea, 26 milioane de euro pentru 20 de intersecţii noi semaforizate şi 100 intersecţii integrate în Sistemul de Management al Traficului din Bucureşti, cinci milioane de euro pentru o aplicaţie de Smart Parking, patru milioane pentru întreţinerea instalaţiilor de semaforizare existente, 6,4 milioane de euro pentru lucrări de semnalizare rutieră, iar 20 de milioane de euro pentru reabilitarea/repararea sistemului rutier.
Totodată, Municipalitatea va demara 14 proiecte de construire de parcări subterane şi supraterane, suma alocată pentru început fiind de aproximativ 11 milioane de euro.
Este vorba despre şapte parcări supraterane rezidenţiale (proiect tehnic şi execuţie: aproximativ 9 milioane euro), trei parcări publice subterane la Gara de Nord, Edgar Quinet, Piaţa Dorobanţi (studii şi consultanţă concesiune lucrări - aproximativ 650.000 euro), patru parcări publice, una la Sala Palatului, una la Piaţa Constituţiei şi alte două parcări care vor fi construite în cadrul proiectului de punere în valoare a monumentelor de for public ale lui Alexandru Lahovari şi Gh. Cantacuzino (aproximativ 1 milion de euro)
Subvenţiile pentru RATB vor reprezenta în acest an 103 milioane euro. Aproximativ 32 milioane euro sunt prevăzute pentru achiziţia a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi 42 autobuze. De asemenea, investiţiile derulate de RATB sunt estimate la 43 milioane euro.
Proiectul de buget prevede continuarea unor proiecte deja iniţiate, precum: modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi pasajul pietonal (1.7 milioane euro), străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (4,3 milioane euro), penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel (17.8 milioane euro), supralărgirea Fabrica de Glucoză (4,7 milioane euro), park and ride-ul de la Cora Pantelimon (15 milioane euro), parcarea subterană prevăzută în proiectul de modernizare a şoselei Iancului (2,5 milioane euro).
Pe trei artere mari din Capitală vor fi modernizate liniile de tramvai şi sistemul rutier: bulevardul Vasile Milea (37.000 euro, pentru studiul de fezabilitate), B-dul Dimitrie Pompei şi str. Barbu Văcărescu; penetraţie Prelungirea Ghencea Domneşti (200.000 euro, pentru refacerea studiului de fezabilitate, conform PMUD).
Totodată, vor fi alocate sume pentru continuarea lucrărilor sau pentru studii de fezabilitate vizând o serie de penetraţii, străpungeri, supralărgiri, pasaje rutiere şi pietonale. Printre acestea se numără: continuarea lucrărilor de modernizare şi consolidare a Podului Mihai Bravu (1,33 milioane euro), reabilitarea Podului Grant (6,2 milioane euro), pasajul pietonal subteran Arcul de Triumf (160.000 euro), Prelungirea Strada Braşov între Şoseaua Alexandriei şi Prelungirea Ghencea (130.000 euro), Supralărgire Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu - intersecţia Vitan Bârzeşti (140.000 euro), pod planşeu Piaţa Unirii (88.000 euro), străpungere şi supralărgire Str. Avionului, între Şos. Pipera şi linia de centură prin Drumul Nisipoasă, str. Câmpul Pipera şi str. Vadul Moldovei cu pasaj denivelat peste calea ferată Bucuresti- Constanţa, pe sub pista aeroportului Aurel Vlaicu (174.000 euro).
Peste 231 milioane de euro pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, în proiectul de buget pe 2018 propus de Primăria Capitalei
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.163
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
1.163

34
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
34

45
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
45

5.147
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
5.147

24
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
24

114
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
114

1.118
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.118

2.592
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
2.592

5.850
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
5.850

1.188
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.188

2.501
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.501

2.143
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.143

3.722
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.722
















Comentează