Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost în luna mai de 187.301, în urcare cu 2% faţă de aprilie, când 183.494 persoane au primit acest ajutor social potrivit Agerpres.
Totodată, în perioada menţionată, 21.950 beneficiari au fost suspendaţi de la plată, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna mai 2020 au însumat 408,624 milioane de lei, în creştere faţă de luna aprilie, când au fost plătite indemnizaţii de 398,585 milioane de lei.
Suma medie a fost de 2.181,65 lei, în creştere faţă de aprilie (2.172,20 lei), în condiţiile în care media zilelor în care a fost plătită această prestaţie socială a fost de 30,62 în mai, faţă de 29,65 în aprilie.
În mai 2020, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 26.435, precum şi în judeţele Cluj - 9.663, Timiş - 8.853 şi Iaşi - 7.627.
La finele lunii mai, erau suspendaţi de la plată 21.950 beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (3.915) şi din judeţele Cluj (1.165), Timiş (1.206) şi Iaşi (1.033).
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în Bucureşti, de 3.249,34 lei, Ilfov - 2.734,15 lei şi Cluj - 2.669,70 lei.
Conform OUG nr. 82/8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cuantumul minim al indemnizaţiei se raportează la indicatorul social de referinţă. Astfel, cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă (respectiv, începând cu luna ianuarie 2018, acest cuantum minim este de 1.250 lei).
Peste 187.000 de persoane au beneficiat, în mai, de indemnizaţii pentru creşterea copilului (ANPIS)
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1.991
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
1.991

28
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
28

6.221
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
6.221

1.369
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.369

54
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
54

31
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
31

95
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
95

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

9.969
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
9.969

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

8.062
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
8.062

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

37
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
37
















Comentează