Peste 1,77 milioane de clienţi rezidenţiali ai companiei E.ON au optat pentru factura electronică, întrucât platforma E.ON Myline are câteva funcţionalităţi inedite care se adaugă celor legate de administrarea contractelor sau a locurilor de consum, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES.
"Clienţii companiei au înţeles cât este de importantă renunţarea la factura pe suport de hârtie, un gest aparent mic, dar care, alături de alte măsuri, contribuie la protejarea mediului", se menţionează în comunicat.
Utilizatorii pot adăuga o adresă de e-mail secundară pe contul creat şi astfel, spre exemplu, chiriaşii pot afla odată cu proprietarii care este perioada de trimis indexul, date despre factură şi consum. O altă funcţie a platformei permite simularea unei facturi, imediat după ce clientul a transmis consumul şi astfel pot fi evaluate cheltuielile pentru respectiva perioadă şi impactul asupra bugetului familiei.
De asemenea, platforma E.ON Myline are setări care permit plata facturii în două sau trei rate. Şi, nu în ultimul rând, clientul poate solicita restituirea sau transferarea banilor plătiţi în avans pe alt loc de consum sau într-un cont bancar.
Pentru anul viitor se are în vedere modificarea designului aplicaţiei, implementarea facturii digitale, iar în perspectivă un flux de plată mult mai uşor pentru clienţi, prin posibilitatea de salvare a cardurilor în E.ON Myline.
"Pentru a crea un cont Myline, clienţii E.ON au nevoie de codul de client, codul de încasare şi de o adresă de e-mail. La încheierea unui contract de furnizare online, clienţilor li se creează automat un cont E.ON Myline, pe care îl pot activa cu ajutorul link-ului trimis pe adresa de e-mail. Accesul în cont este gratuit şi disponibil 24/7", se mai precizează în comunicat.
În medie, anual, circa 160.000 de clienţi ai E.ON Energie România aleg să îşi facă un cont pe E.ON Myline pentru uşurinţa şi rapiditatea pe care le oferă platforma în ceea ce priveşte gestionarea contractelor de energie electrică/gaze naturale, locurilor de consum, consumului realizat, facturării şi plăţii, respectiv accesul la informaţii actualizate şi oferte personalizate de soluţii de eficienţă energetică.
La acest moment, peste 2,18 milioane de clienţi rezidenţiali, reprezentând 66% din totalul acestei categorii, sunt înregistraţi pe platforma online.
E.ON Myline se poate accesa atât de pe website, cât şi de pe telefonul mobil, majoritatea clienţilor preferând aplicaţia mobilă. Cele mai accesate funcţiuni de către clienţii rezidenţiali sunt: transmiterea indexului de energie - 48% vizualizarea/descărcarea facturilor - 40% şi plata facturilor - 13%.
"În ceea ce priveşte transmiterea indexului privind consumul de gaze naturale/energie electrică care asigură o factură ce reflectă consumul realizat, 84% dintre clienţii E.ON utilizatori ai platformei preferă să facă această operaţiune utilizând aplicaţia de pe telefonul mobil şi doar 16% de pe website. Vizualizarea/descărcarea facturilor de pe aplicaţia mobilă este preferată de 77% dintre utilizatori, iar pentru plata facturilor proporţia este împărţită între website şi aplicaţia mobilă", se mai precizează în comunicat.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie cu o prezenţă consolidată în România de-a lungul a 19 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.
Peste 1,77 milioane de clienţi rezidenţiali au optat pentru factura electronică la gaze şi energie electrică (companie)
București
9°C
Articole Similare

670
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
670

38
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
38

1.126
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.126

2.706
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.706

2.641
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.641

46
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
46

3.576
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.576

3.559
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.559

78
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
78

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.185
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.185

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.360
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.360
















Comentează