Peste 300 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 155 au fost amenzi, au fost aplicate de poliţiştii vâlceni zilele trecute conducătorilor de biciclete şi trotinete electrice prinşi că circulau neregulamentar sau aveau vehiculele neechipate corespunzător, potrivit Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, acţiunea a avut scopul principal de a impune respectarea normelor rutiere în rândul bicicliştilor şi al celor care folosesc trotinete electrice ca mijloc de deplasare, în condiţiile în care numărul sesizărilor din partea cetăţenilor nemulţumiţi de cum se comportă unii dintre conducătorii acestor vehicule pe drumurile publice a crescut în ultima perioadă.
"332 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, conducătorilor de biciclete şi trotinete în zilele de 23 şi 24 iunie a.c., pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe întreg judeţul Vâlcea. În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au avut în vedere impunerea respectării normelor rutiere, în rândul conducătorilor de biciclete şi trotinete electrice. Totodată, scopul acţiunii a fost atât prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi biciclişti, dar şi conducători de trotinete electrice, cât şi verificarea modului în care aceştia respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, la finalul acţiunii derulate, au fost amendaţi 143 de biciclişti şi 12 conducători de trotinete electrice, fie pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, fie pentru echiparea necorespunzătoare a bicicletelor sau a vehiculelor conduse, iar ceilalţi pentru alte abateri rutiere", au transmis, luni, reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Nerespectarea normelor rutiere de către biciclişti constituie una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere produse în Vâlcea, ca urmare a abaterilor conducătorilor acestor vehicule, numai anul trecut fiind înregistrate peste 93 de evenimente rutiere, soldate cu trei morţi, 12 răniţi grav şi 80 de răniţi uşor
Poliţiştii vâlceni au ţinut să atragă atenţia că circulaţia bicicletelor şi trotinetelor electrice pe trotuare este interzisă, pe drumurile publice, aceste vehicule putând circula doar pe pistele special amenajate, sau în lipsa acestora pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. De asemenea, pentru a conduce o bicicletă sau trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorii acestora trebuie să aibă cel puţin 14 ani. Transportul pasagerilor pe trotinetele electrice este interzis.
"În circulaţia pe drumurile publice bicicleta/trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. De altfel, este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare. Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Poliţiştii le recomandă participanţilor la trafic, pentru a evita să fie implicaţi în evenimente rutiere negative, să adopte un comportament responsabil, să manifeste o atenţie deosebită la cei din jur şi să execute fiecare manevră în condiţii de siguranţă, după o temeinică asigurare!", au mai menţionat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Peste 150 de conducători de biciclete şi trotinete electrice, amendaţi de poliţişti în două zile
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

14
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
14

183
Horoscopul zilei de 8 aprilie 2026. Berbecii au o energie debordantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
183

96
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
96

497
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
497

936
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
936

596
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
596

1.474
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.474

1.423
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.423

2.252
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
2.252

1.717
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.717

72
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
72

3.644
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.644

3.692
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
3.692
















Comentează