Peste 1,3 milioane de vizitatori au participat la a doua ediţie a elefantFest, un festival online dedicat literaturii româneşti şi universale, organizat în perioada 19-25 octombrie 2020, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Târgul a găzduit peste 80 de evenimente cu autori, de la lansări de carte până la interviuri în exclusivitate pentru cititorii din România şi Republica Moldova.
Au participat mai mult de 40 de edituri, iar comanda medie a fost de şase cărţi. Cele mai populare titluri au fost cele de ficţiune şi cele dedicate copiilor, reprezentând 32% din totalul cărţilor vândute, respectiv 30%.
Cea mai căutată carte cu autograf a fost volumul semnat de Radu Paraschivescu - "Vitrina cu şarlatani".
Din standul Japoniei, ţara invitată la târg, cel mai achiziţionat volum a fost "Memoriile unui motan călător", al scriitoarei Hiro Arikawa, iar dintre noutăţi, titlul cel mai căutat a fost recentul roman publicat de Elena Ferrante - "Viaţa mincinoasă a adulţilor".
Cei mai urmăriţi autori străini au fost Ludmila Uliţkaia, Pascal Bruckner, Agnes-Martin Lugand, Holly Miller, E L James şi Maja Lunde.
Cele mai urmărite evenimente online cu autori români au fost cele în care au apărut Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Alex Blenche şi Lucian Boia.
Au mai fost prezenţi în timpul evenimentului: Colson Whitehead - câştigătorul Premiului Pulitzer din 2020, Matt Haig, Guillaume Musso, Anna Todd, Evghenii Vodolazkin, dar şi Radu Paraschivescu, Alexandru Toma Pătraşcu sau Ştefan Liiceanu.
"Ne bucurăm că am reuşit atât în primăvară, la prima ediţie a elefantFest, cât şi în această toamnă, într-un an cu totul special atât pentru noi, ca indivizi, dar şi pentru producătorii de cultură, să oferim tuturor iubitorilor de carte posibilitatea de a-şi întâlni autorii preferaţi în evenimente online unice", afirmă Sergiu Chircă, CEO elefant.ro.
În ultimele şase luni, românii au alocat cu aproximativ 30% mai mult din bugetul familiei pentru achiziţia de carte online, raportat la aceeaşi perioadă din anul anterior.
Peste 1,3 milioane de vizitatori au participat la a doua ediţie a elefantFest
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

34
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
34

15
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
15

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

16
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
16

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

101
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
101

14
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
14

17
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
17

83
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
83

26
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
26

18
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
18
















Comentează