Peste 13.000 de maşini au fost înmatriculate de la începutul anului în Vrancea, însă numai trei dintre acestea sunt vehicule electrice, potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Vrancea potrivit Agerpres.
"De la începutul anului 2019 şi până în luna septembrie, în judeţul Vrancea au fost înmatriculate un număr de 13.477 de vehicule. De asemenea, au fost acordate 7.692 de autorizaţii provizorii pentru circulaţie şi au fost radiate din circulaţie 6.422 vehicule. Am înregistrat o creştere privind radierea din circulaţie a autovehiculelor faţă de anul trecut, dar cifre similare pentru înmatriculări şi eliberarea de autorizaţii provizorii", a declarat şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Marian Pătraşcu.
Potrivit acestuia, în Vrancea au fost înmatriculate trei vehicule electrice şi mai multe hibride. În 2019, trendul de înmatriculare a vehiculelor second-hand a fost în creştere.
"La nivelul judeţului Vrancea au fost înmatriculate un număr de trei vehicule electrice. În cazul vehiculelor hibride, au fost înmatriculate un număr de 130 de vehicule benzină - electric şi un număr de 15 vehicule motorină - electric. Mai avem şi 148 de vehicule pe benzină şi gaz. Raportat la anul 2018, anul acesta a crescut numărul de vehicule pentru care s-a realizat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, deci a vehiculelor care nu se află la prima înmatriculare", a precizat Marian Pătraşcu.
Anul trecut, în judeţul Vrancea au fost înmatriculare un număr de 21.236 vehicule.
Peste 13.000 de maşini înmatriculate de la începutul anului în judeţul Vrancea - Doar trei vehicule sunt electrice
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

373
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
373

499
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
499

40
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
40

1.396
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.396

31
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
31

15
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
15

57
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
57

2.351
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.351

3.722
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.722

2.014
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
2.014

51
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
51

6.961
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.961

4.817
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.817
















Comentează