Peste 12.400 de părinţi au apelat în 2025 serviciul de telemedicină pediatrică ALOPEDI

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 13-01-2026 17:01

Article thumbnail

Sursă foto: cluj.info

Peste 12.400 de părinţi şi aparţinători au apelat, pe parcursul anului 2025, serviciul de telemedicină pediatrică ALOPEDI, se arată într-un comunicat transmis marţi de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

Potrivit sursei citate, marea majoritate a apelurilor (70,20%) s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinţilor li s-au explicat care sunt semnele la apariţia cărora trebuie să se adreseze medicului, pentru o evaluare faţă în faţă. De asemenea, pentru 8,2% dintre copii a fost necesară prezentarea imediată într-un serviciu de urgenţă, iar în 15 cazuri a fost solicitată intervenţia echipajelor de urgenţă, potrivit Agerpres.

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în lunile decembrie şi ianuarie, motivele fiind problemele respiratorii şi cele digestive. Majoritatea apelurilor au fost din judeţul Cluj, iar 32,38% au provenit din alte judeţe şi alte ţări, cele mai multe solicitări fiind din Bucureşti (1.145), Maramureş (307) şi Bistriţa-Năsăud (230).

"Ajunşi la momentul bilanţului, constatăm cu satisfacţie că părinţii continuă să aibă încredere în sfaturile şi recomandările prompte şi calificate ale medicilor care deservesc serviciul non-stop de telemedicină ALOPEDI. Cifrele vorbesc, din nou, de la sine, iar ceea ce e cu adevărat important e faptul că majoritatea problemelor micilor pacienţi au putut fi soluţionate telefonic, evitându-se astfel deplasarea la instituţiile spitaliceşti sau la cabinetele medicale", a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicat.

Serviciul ALOPEDI s-a înfiinţat din dorinţa medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca de a sprijini copiii bolnavi şi a venit în întâmpinarea nevoii părinţilor de a primi un sfat medical din partea specialiştilor în domeniu. Un număr de 30 de medici angajaţi ai spitalului clujean asigură acest serviciu non-stop.

O cascadă de întrebări puse de către medic au rolul de a aprecia gravitatea stării copilului şi stă la baza sfatului medical oferit ulterior părintelui. În cele mai multe cazuri este suficient un sfat medical telefonic, evitându-se aducerea copilului în serviciul de urgenţă, de obicei aglomerat, cu copii cu diverse probleme medicale. O parte dintre copii au nevoie de consult medical, situaţie în care medicul de la ALOPEDI îndrumă părintele să meargă cu copilul în serviciul medical potrivit, în intervalul de timp adecvat problemei medicale descrise de părinte.

Deoarece desfăşoară activitate medicală, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a obţinut acordul Ministerului Sănătăţii pentru funcţionarea acestui serviciu în cadrul spitalului, finanţarea liniei de gardă făcându-se de la bugetul de stat.

Numărul de telefon este unul cu tarif normal, putând fi accesat din orice reţea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri