Peste 113.000 de puieţi produşi în pepinierele proprii vor fi utilizaţi în acest an de Direcţia Silvică (DS) Sălaj în programul de regenerare a pădurilor, ce cuprinde o suprafaţă totală de aproape 130 de hectare din fondul forestier judeţean, conform Agerpres.
"La nivelul celor cinci ocoale silvice din judeţul Sălaj s-a stabilit pentru anul 2022 un program de regenerare a pădurilor ce cuprinde o suprafaţă totală de 128,2 de hectare, din care împăduririle se vor executa pe 20 de hectare, iar regenerări naturale pe 108,2 hectare. De asemenea, în vederea consolidării plantaţiilor înfiinţate în anii anteriori, se vor efectua lucrări de completare a regenerărilor pe o suprafaţă de 2,7 hectare în fondul forestier", a precizat miercuri, în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefetural, directorul Direcţiei Silvice, Viorel Mihiş.
Potrivit acestuia, puieţii necesari pentru efectuarea acestor lucrări sunt produşi în pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice, în acest an fiind utilizaţi peste 113.000 puieţi, din speciile gorun, stejar pedunculat, cer, stejar roşu, fag, paltin, ulm şi frasin.
Până la ora actuală, au fost finalizate lucrările de împădurire, iar regenerări naturale s-au efectuat pe o suprafaţă de 41 de hectare şi s-au realizat în totalitate şi lucrările de completare a regenerărilor efectuate în anii anteriori.
Valoarea lucrărilor de regenerare a pădurilor ce vor fi executate de către Direcţia Silvică Sălaj pe întreg anul 2022 depăşeşte suma de 1.540.000 lei, a mai adăugat Viorel Mihiş.
Peste 113.000 de puieţi vor fi plantați în Sălaj, în programul de regenerare a pădurilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Incendiu la un fast-food din Cluj, în miez de noapte. Cauza probabilă
0

833
Când ar putea fi gata cea mai dorită autostradă din România: De 35 de ani românii așteaptă un drum civilizat către zona de munte
833

1.200
Alertă sanitară înainte de Paște în România! Lot uriaș de ouă contaminate cu Salmonella
1.200

257
Tradiții și obiceiuri de Înviere: cum întâmpină credincioșii Paștele
257

39
Medicul Radu Ţincu: "Nu trebuie să mâncăm la masa de Paşte în două ore cât în două zile"
39

2.224
VIDEO Imagini extrem de spectaculoase: ”Crește” cea mai complexă autostradă din România, fix în inima Carpaților
2.224

32
Infotrafic anunță cum se circulă sâmbătă dimineață pe principalele șosele din România
32

3.274
Statistica banilor seniorilor din România! Județele cu cei mai săraci și mai bogați pensionari
3.274

2.920
Lumina albastră a ecranelor nu afectează somnul. Adevăratul motiv te va surprinde
2.920

67
Recomandări ale salvamontiştilor din Braşov, în contextul în care numeroşi turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile din judeţ
67

75
Slujbă de Înviere, în spatele gratiilor. Ce li s-a pregătit deținuților de la Penitenciarul Rahova
75

56
VIDEO Drumuri județene din Vâlcea, modernizate: stadiul lucrărilor
56

3.497
VIDEO Marea Neagră, văzută din spațiu – imagini rare surprinse de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II
3.497
















Comentează