Pesta porcină africană a costat mult anul trecut, din punct de vedere bugetar, şi nu ştiu cât va costa anul acesta, însă acest lucru a fost atenuat, pentru că am primit de la Uniunea Europeană un sprijin de 34 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci din Parlament informează Agerpres.
El a fost întrebat de deputatul USR, Cosette Chichirău, cât a costat pesta porcină africană în 2018 şi cât va costa anul acesta, dar şi care a fost impactul asupra culturii de porumb, din punct de vedere al contaminării.
"Pesta porcină africană a costat mult din punct de vedere bugetar, dar acest lucru a fost atenuat pentru că am primit de la UE un sprijin de 34 de milioane de euro, care înseamnă fonduri pentru susţinerea acţiunilor sanitare veterinare organizatorice, dar şi altele, pentru a putea pune stăpânire pe acest lucru. Nu ştiu cât ne va costa anul acesta, nu sunt prevederi bugetare, dar pot spune că pe baza Regulamentului european 652/2014 s-a prevăzut o sumă de 14 milioane de euro, pentru a susţine toate programele din domeniul sanitar-veterinar. Ele se bugetează pe ANSVSA. Suportul acesta financiar vine pe acest culoar, deoarece este gestionat de DG Sante", a spus ministrul Agriculturii.
În ceea ce priveşte contaminarea culturilor, în speţă a porumbului, din cauza pestei porcine africane, Daea a spus că nu a existat nicio astfel de situaţie.
Deputatul USR i-a cerut secretarului de stat din Ministerul Finanţelor Publice, Daniela Pescaru, să spună ce sume vor fi alocate în acest an din Fondul de Rezervă pentru pesta porcină africană, în condiţiile în care anul trecut "Fondul de rezervă al Guvernului a fost epuizat prin plăţi la pesta porcină africană".
"Teoretic da, se pot face aceste cheltuieli din fondul de rezervă, dar din câte ştiu sunt 14 milioane de euro la ANSVSA, pentru acest lucru. Nu mai ştiu exact ce sume s-au dat anul trecut din Fondul de Rezervă pentru pestă, s-au dat de mai multe ori, dar acesta se realimentează la rectificări. Deocamdată este Fondul de Rezervă cu care plecăm - 100 de milioane de lei - de aceea eu îmi permit să nu susţin amendamente, pentru că suma este destul de mică şi apar tot felul de urgenţe şi acţiuni neprevăzute", a subliniat secretarul de stat în MFP.
Chichirău a insistat pe acest subiect, afirmând că plăţile raportate anul trecut au fost de peste 100 de milioane de lei din Fondul de Rezervă doar pentru pesta porcină, însă ministrul Agriculturii s-a oferit să-i dea şi răspunsul.
"Nu introduceţi judecăţi false. Atenţie. Vă spun eu exact. Răspunsul e la mine întrebarea la dumneavoastră. Atenţie ce vă spun. Programul de eradicare a bolilor, şi nu este vorba doar de pesta porcină africană, ci şi de pesta rumegătoarelor mici, este vorba de dermatoza nodulară, e vorba de gripa aviară, sunt boli transfrontaliere care se alimentează prin buget. Este previzionat cu o anumită sumă, pentru că nu ai de unde să ştii care este incidenţa bolii, dar să ai deschidere, poziţie bugetară, în aşa fel încât să ai alimentare necesară în cazul în care situaţia o impune. Aceste sume se completează de la Uniunea Europeană. V-am spus foarte clar: anul trecut am primit 34 de milioane de euro. Sigur că în momentul în care facem rectificarea la buget, am luat de la anumite capitole bugetare şi am introdus aici pentru că situaţia o impunea. Aici nu rezolvă fondul aflat la dispoziţia primului ministru, construcţia bugetară este foarte clară. Prinzi pentru fiecare obiectiv o anumită sumă, iar în exerciţiu bugetar faci armonizările necesare pentru a putea da răspuns la situaţia concretă pe care o ai în ţară", a explicat ministrul Agriculturii.
Potrivit datelor ANSVSA din 8 februarie, pesta porcină africană evoluează în prezent în 298 de localităţi din 19 de judeţe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte trei judeţe există doar cazuri la mistreţi.
Conform sursei citate, în total au fost eliminaţi 365.172 de porci afectaţi de boală şi există 916 cazuri la mistreţi.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Pesta porcină africană a costat mult din punct de vedere bugetar însă am primit de la Uniunea Europeană un sprijin de 34 de milioane de euro, afirmă Petre Daea
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Aceste 3 zodii vor avea în luna martie noroc cu carul și bucurii la tot pasul
4

345
Horoscopul zilei de 16 februarie 2026. Peștii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
345

2.054
Moarte suspectă în Cluj: Gheorghe Chindriș, fondatorul primului sat românesc din SUA, descoperit cu lovituri la cap
2.054

47
Accident într-o localitate din Mureș: Bărbat în stare gravă la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina
47

519
Ministrul Energiei anunță soluția găsită pentru ca prețul gazelor să nu crească după expirarea plafonării
519

1.926
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.926

1.714
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.714

136
Doi bărbați au fost găsiți morți în locuințele lor din Cluj și Dolj: Anchete pentru ucidere din culpă și suspiciuni de crimă
136

1.586
Moment istoric pe Autostrada Sibiu–Pitești: începe străpungerea unuia dintre cele mai grele tuneluri din Carpați
1.586

21
FOTO Drum județean blocat în zona stațiunii Stâna de Vale: Bolovani și un copac au căzut pe carosabil
21

140
Mama fetiţei din Teleorman care a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi cu alte semne de violenţă, reţinută alături de iubitul ei
140

1.099
Bătaie în parcarea unui supermarket din Neamț - Doi frați din Moldova, reținuți după un scandal început cu o tamponare
1.099

1.313
VIDEO Minor de 17 ani și două femei, reținuți după ce au spart locuința unui bucătar străin din București
1.313

















Comentează