Mitropolitul Vladimir Repta (din botez Vasile) s-a născut la 25 decembrie 1841, în localitatea Bănila pe Ceremuş - Bucovina. A absolvit gimnaziul şi Institutul Teologic la Cernăuţi, după care a făcut studii de specializare la Viena, Bonn, Munchen şi Zurich.
A fost profesor la gimnaziul din Cernăuţi, profesor de Noul Testament la Institutul Teologic, apoi la noua Facultate de Teologie din Cernauţi, decan al acestei Facultăţi de patru ori, rector al Universităţii din Cernăuţi, inspector al învăţământului primar din districtul Cernăuţi, membru în comitetul de conducere, apoi vicepreşedinte al Societăţii pentru cultură şi literatură română din Bucovina.
În 1896, pentru toate aceste activităţi a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.
A fost călugărit la Suceviţa, în 1885, sub numele Vladimir, fiind hirotonit ieromonah, după care a fost hirotesit protosinghel (1886) şi arhimandrit (1890).
În perioada 1896-1902 a fost vicar general al Mitropoliei Bucovinei. În 1899 a fost hirotonit episcop titular de Rădăuţi, apoi arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei.
Ca mitropolit s-a îngrijit de progresul vieţii bisericeşti din cuprinsul eparhiei sale, de crearea unei stări materiale corespunzătoare pentru cler şi de refacerea unor vechi ctitorii voievodale.
A luptat pentru păstrarea caracterului românesc al eparhiei, împotriva numeroaselor încercări de slavizare. A fost militant pentru unirea Bucovinei cu România, în 1918, membru de onoare al Academiei Române, senator şi preşedinte al Senatului României.
Mitropolitul Vladimir Repta a trecut la cele veşnice în data de 24 aprilie 1926, la Cernăuţi.
Personalități bucovinene - Cine a fost mitropolitul Vladimir Repta
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

37
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
37

5
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
5

11
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
11

13
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
13

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

33
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
33

26
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
26

19
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
19

46
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
46

13
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
13

16
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
16

31
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
31

24
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
24
















Comentează