Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au anunţat, vineri, că au reţinut opt persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Astfel, în urma celor 43 de percheziţii domiciliare efectuate, în urmă cu o zi, în judeţele Mureş şi Cluj, au fost reţinuţi Manea Adrian Claudiu, Manea Cristian Adalbert, Opincaru Adrian Alexandru, Maier Leon, Opincaru Adrian Alexandru, Săsăran Iulian, Nuţiu Sergiu Emilian şi Lampo Jeno.
Procurorii DIICOT susţin că în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, inculpaţii Manea Adrian Claudiu şi fratele său, Manea Cristian Adalbert, 'au comercializat pe raza municipiului Târgu Mureş droguri de risc şi mare risc, drogurile fiind procurate din Spania prin intermediul unei firme de curierat'.
'Inculpatul Manea Adrian Claudiu, în calitate de lider al grupului infracţional, a coordonat activitatea celorlalţi membri ai grupării (respectiv a inculpaţilor Opincaru Adrian Alexandru, Opincaru Bianca Melania, Nuţiu Sergiu Emilian, Nagy Erica, Săsăran Iulian şi Pisău Bonny Raymond Rolland) în sensul că a procurat substanţe interzise, a stabilit preţurile la care se vindeau substanţele respective, a instruit şi impus membrilor grupării un mod discret de acţiune în relaţiile cu consumatorii, atât direct cât şi cu ocazia convorbirilor telefonice. Cu ocazia unor petreceri private la care era invitat sau pe care le organiza personal, inculpatul Manea Adrian Claudiu a asigurat participanţilor, în special celor de sex feminin, droguri de risc şi mare risc pentru consum', precizează un comunicat de presă al DIICOT, remis AGERPRES.
Documentul precizează că, vineri, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au solicitat Tribunalului Mureş măsura arestării preventive a celor opt inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
'Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie', mai subliniază comunicatul DIICOT.
Persoane reținute de DIICOT pentru trafic de droguri
București
9°C
Articole Similare

1.642
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.642

1.911
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.911

2.010
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.010

94
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
94

5.417
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.417

1.439
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.439

3.247
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.247

117
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
117

103
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
103

181
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
181

6.981
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
6.981

2.958
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.958

4.887
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
4.887
















Comentează