Poliţia rusă a percheziţionat miercuri redacţia ziarului studenţesc DOXA şi domiciliile a patru din redactorii săi care realizaseră o înregistrare video despre represiunea împotriva susţinătorilor opozantului aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi, transmite AFP preluat de agerpres.
Într-un comunicat, DOXA a anunţat că percheziţiile au avut loc la ora 6 dimineaţa la redacţie şi în apartamentele a patru tineri jurnalişti: Nataşa Tişkevici, Vladimir Metelkin, Armen Aramian şi Alla Gutnikova.
Cei patru sunt urmăriţi penal pentru "incitarea minorilor la participarea la acţiuni ilegale periculoase" şi riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare, a declarat instanţa districtului Basmannîi din Moscova.
Miercuri seara, această instanţă le-a interzis să utilizeze internetul timp de două luni, ca parte a restricţiilor preventive din timpul anchetei, a spus DOXA.
În tot acest timp, cei patru jurnalişti au, de asemenea, obligaţia să rămână acasă de la miezul nopţii până la 23.59.
"De facto, este arest la domiciliu", a declarat pentru AFP avocatul Allei Gutnikova, Dmitri Zahvatov, care a denunţat "o decizie politică".
Aproape o sută de manifestanţi, în special tineri, s-au adunat miercuri seara în faţa instanţei pentru a protesta, formând un lanţ uman.
Potrivit DOXA, urmărirea penală a jurnaliştilor are legătură cu un videoclip care explică "de ce sunt ilegale expulzările studenţilor pentru participarea la acţiuni în sprijinul lui Aleksei Navalnîi".
Redacţia DOXA a afirmat că a şters deja înregistrarea video în cauză după o cerere din partea "jandarmului" rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor.
"Nu există apeluri la protest în videoclipul nostru, spuneam doar că tinerii nu trebuie să se teamă să îşi exprime opinia", a susţinut ziarul.
Fondat în 2016 de studenţi ai Şcolii de Înalte Studii Economice din Moscova, cunoscută a fi aproape de cercurile liberale, DOXA se prezintă ca un ziar independent care le permite studenţilor şi profesorilor universitari să se exprime.
Într-un comunicat, ONG-ul Amnesty International a declarat miercuri că percheziţiile ce vizează DOXA demonstrează că libertatea presei este în prezent "la cel mai scăzut" nivel în Rusia.
Percheziţii la sediul unui ziar studenţesc şi urmăriri penale împotriva unor tineri jurnalişti
Explorează subiectul
Articole Similare

98
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
98

67
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
67

455
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
455

419
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
419

360
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
360

1.270
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.270

58
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
58

23
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
23

953
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
953

4.666
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
4.666

5.418
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
5.418

3.711
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.711

1.651
Prigoană creștină în Armenia? Dosar penal împotriva „patriarhului”: anchetatorii fac acuzații grave, miza însă e mult mai mare
1.651

















Comentează