Poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează miercuri dimineaţa trei percheziţii într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul publicităţii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză rezultă că administratorul unei societăţi comerciale a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada 2007 - 2012, achiziţii de bunuri şi servicii, fără a avea o bază legală şi reală. Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la S.C. Bodyhost SRL.
Prejudiciul estimat se ridică la 4.020.000 de lei.
Persoana vizată va fi dusă la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 5.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Percheziţii la o firmă de publicitate. Dosar cu prejudiciu uriaş
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

10
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
10

421
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
421

753
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
753

1.136
Mâine intră în vigoare 'OUG 1' pe carburanți! Surse: La finalul săptămânii am putea avea 'OUG 2'
1.136

1.975
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
1.975

555
Cum va fi vremea în aprilie: ANM anunță temperaturi peste normal la început, apoi schimbări neașteptate
555

1.458
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
1.458

1.501
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
1.501

2.360
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
2.360

1.645
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.645

2.664
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.664

861
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
861

5.498
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
5.498
















Comentează