Poliţiştii din Gorj efectuează, luni dimineaţa, 44 de percheziţii la persoane bănuite că prin săvârşirea unor fapte de braconaj ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 250 000 de lei, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul IPJ Gorj.
Potrivit sursei citate, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj efectuează 44 de percheziţii, pe raza judeţului, la persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a năvoadelor şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada noiembrie 2015 - martie, cei în cauză ar fi participat la acte de braconaj pe raza fondurilor cinegetice din zona comunelor Mătăsari, Dragoteşti, Rovinari, Negomir şi Bâlteni. 24 persoane vor fi aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pentru audieri. Prejudiciul cauzat prin săvârşirea acestor activităţi infracţionale este de aproximativ 250 000 de lei", se precizează în comunicatul de presă.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Percheziții la suspecți de braconaj în Gorj
București
6°C
Articole Similare

179
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
179

7
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
7

2.957
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
2.957

30
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
30

35
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
35

201
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
201

3.585
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
3.585

73
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
73

37
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
37

71
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
71

1.253
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.253

156
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
156

8.250
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.250
















Comentează