Poliţiştii prahoveni efectuează, marţi dimineaţă, cinci percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care sunt vizate persoane bănuite de proxenetism şi şantaj, acestea obţinând din activitatea infracţională aproximativ un milion de euro, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în perioada mai-octombrie, persoanele în cauză ar fi racolat tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia atât în ţară, cât şi în străinătate.
"Pentru îndeplinirea activităţii infracţionale, cei vizaţi ar fi creat aparenţa unei relaţii intime cu victimele, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoţională a acestora pentru a le determina să practice prostituţia. În situaţia în care acestea refuzau să mai practice prostituţia, aceştia ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă", spun anchetatorii.
Conform acestora, din activitatea infracţională a fost obţinută suma de aproximativ un milion de euro.
Cinci persoane vor fi duse la audieri în urma percheziţiilor.
La descinderi participă şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Prahova, poliţişti din cadrul IPJ Ilfov şi jandarmi, cu sprijinul celor de la Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
Percheziții în București și Ilfov la proxeneți
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

812
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
812

769
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
769

456
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
456

29
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
29

28
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
28

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

33
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
33

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

74
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
74

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.211
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.211

5.576
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.576

66
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
66
















Comentează