Pentru prima oară după mult timp palestinienii vor sărbători Aid al-Fitr, festivalul ce marchează încheierea Ramadanului, luna de post şi rugăciune a musulmanilor, cu o zi mai târziu decât Arabia Saudită, decizie care a stârnit controverse în Teritoriile palestiniene, transmite AFP potrivit Agerpres
"Marţi este ultima zi a lunii binecuvântate a Ramadanului şi miercuri este prima zi a Aid al-Fitr", a declarat Mohamed Hussein, marele muftiu al Ierusalimului şi al Teritoriilor palestiniene, într-o înregistrare video, în timp ce Curtea supremă saudită a fixat încheierea postului marţi.
Demnitarii religioşi musulmani se bazează pe observarea lunii pentru a stabili data sărbătorii Aid al-Fitr, dar această decizie are deseori o conotaţie politică. Anul acesta Iranul, cel mai mare rival al Arabiei Saudite, a fixat miercuri încheierea Ramadanului.
Este pentru prima oară de la crearea Autorităţii Naţionale Palestiniene în 1994 când palestinienii nu urmează data fixată de regatul saudit, a subliniat şeicul Ekrima Sabri, liderul Înaltului consiliu islamic şi fost mare muftiu al Ierusalimului.
Această decizie a surprins populaţia palestiniană şi a determinat apariţia de critici sau glume pe reţele de socializare."Pentru a evita disensiunile, propun să postim o jumătate de zi mâine", a scris cineva pe Facebook.
Un partid islamist palestinian a refuzat să urmeze recomandarea marelui muftiu, acuzând "poziţii politice".
Arabia Saudită se manifestă ca aliat al SUA, cu care palestinienii au rupt orice relaţii diplomatice ca urmare a sprijinului necondiţionat pe care administraţia Trump o acordă politicii israeliene.
Preşedintele Donald Trump a promis să dezvăluie într-un viitor apropiat o iniţiativă diplomatică de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian. Un plan pe care partea palestiniană l-a respins deja, făcând apel şi la alte state arabe să boicoteze conferinţa organizată de SUA şi Bahrein la Manama la sfârşitul lunii iunie, la care va participa şi Arabia Saudită.
Unii au văzut în anunţul marelui muftiu o decizie politică destinată criticării sprijinul saudit pentru Washington.
Ekrama Sabri a respins această interpretare: "Egiptul este un aliat al regatului saudit şi a anunţat că a fixat data Aid al-Fitr miercuri".
Iordania, Maroc, Oman, Siria şi Libia sărbătoresc, de asemenea, miercuri Aid al-Fitr.
Libanul este împărţit în două: suniţii au sărbătorit marţi, iar şiiţii, apropiaţi de Iran, vor celebra miercuri încheierea Ramadanului
Pentru prima oară după mult timp palestinienii vor sărbători Aid al-Fitr însă data celebrării stârnește controverse
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

319
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
319

35
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
35

601
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
601

26
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
26

2.617
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.617

1.398
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.398

1.255
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.255

2.747
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.747

961
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
961

1.447
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.447

2.114
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.114

3.974
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.974

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează