Capitalizarea de piaţă a Ford Motor a depăşit joi pentru prima dată 100 de miliarde de dolari, din ce în ce mai mulţi investitori mizând pe strategia de electrificare a producătorului auto din Detroit, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Cotaţia acţiunilor a urcat joi după amiază cu 3,7%, după ce anterior atinseseră cel mai ridicat nivel din peste 20 de ani. Anul titlurile, valoarea acţiunilor a crescut mai mult decât dublu.
Capitalizarea de piaţă Ford este acum mai ridicată decât a rivalului General Motors (aproximativ 88,61 miliarde de dolari). Cea mai valoroasă companie auto din lume este Tesla Inc, a cărei capitalizarea bursieră a depăşit în octombrie 1.000 de miliarde de dolari.
Avansul cotaţiei acţiunilor Ford vine pe fondul planurilor de dublare a producţiei pentru versiunea electrică a popularei camionete F-150, la 150.000 de vehicule, ca parte a strategiei agresive de electrificare a directorului general Jim Farley. Acesta informase recent că cererea pentru SUV-ul electric Mustang Mach-E a ajuns la 200.000 de unităţi, iar compania ia măsuri pentru majorarea producţiei de vehicule electrice. Ford a început să producă Mach-E în China şi majorează producţia în Mexic.
Producătorul auto american anunţase recent că se aşteaptă în 2021 la un profit operaţional între 10,5 şi 11,5 miliarde de dolari, şi va plăti dividende trimestriale de 10 cenţi pe acţiune, după ce în martie 2020 suspendase plata dividendelor, pe fondul efectelor pandemiei.
După ce au atins un nivel scăzut în martie 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus, acţiunile Ford au urcat constant, sprijinite de majorarea cererii pentru automobile. De când Jim Farley a devenit director general în 2020 şi s-a angajat să investească masiv în vehiculele electrice, preţul acţiunilor s-a dublat.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.
Pentru prima dată în istorie, capitalizarea de piaţă a Ford Motor a depăşit 100 de miliarde de dolari
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

20
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
20

1.325
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
1.325

29
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
29

22
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
22

48
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
48

18
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
18

38
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
38

9.917
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
9.917

2.586
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.586

35
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
35

84
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
84

3.431
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.431

14
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
14
















Comentează