Plecarea unei părţi a combatanţilor kurzi aliaţi Statelor Unite în Siria către enclava Afrin, ţinta unei campanii militare lansate de Turcia, a provocat o 'pauză operaţională' împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a admis luni Pentagonul, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Alianţa arabo-kurdă de luptători ai Forţelor Democratice Siriene (FDS) este slăbită de operaţiunea turcă împotriva regiunii Afrin, numeroşi combatanţi ai facţiunii kurde a alianţei, Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), au ales să lupte mai degrabă împotriva Turciei decât împotriva SI.
Aproape întreg teritoriul pe care Statul Islamic îl controla în estul Siriei este acum eliberat, însă mai există jihadişti înrădăcinaţi în Valea Eufratului, în apropiere de frontiera cu Irakul.
'Pauzele operaţionale se produc cu regularitate din diverse motive', a declarat colonelul Rob Manning, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării american.
'Natura misiunii noastre în Siria nu s-a schimbat', a adăugat el. 'Această pauză operaţională nu ne va distrage de la obiectivul nostru principal, care este SI', a mai spus el.
Comandantul Adrian Rankine-Galloway, un alt purtător de cuvânt al Pentagonului, a subliniat că Statele Unite îşi continuă atacurile aeriene împotriva Statului Islamic şi că niciun teritoriu nu a fost pierdut.
'Ştim că unii luptători ai FDS au părăsit Valea Eufratului şi insistăm asupra faptului că oprirea luptei împotriva SI ne-ar putea costa foarte mult', a adăugat el.
Şeful Comandamentului american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), generalul Joe Votel, a avertizat săptămâna trecută în Congres că Statele Unite şi Turcia au 'interese divergente' în regiune. 'Îngrijorarea noastră, desigur, este că această activitate (militară) din Afrin deturnează eforturile noastre împotriva SI', a mai spus el.
Pentagonul admite că există o 'pauză operaţională' în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.062
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.062

2.004
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.004

52
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
52

8.890
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
8.890

2.057
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.057

139
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
139

3.638
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.638

272
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
272

69
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
69

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.592
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.592

6.683
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.683

6.932
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
6.932
















Comentează