Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez a făcut miercuri la Strasbourg, în plenul Parlamentului European (PE), o pledoarie pentru o Europă mai socială care să poată astfel în opinia sa combate creşterea popularităţii euroscepticilor, el încercând astfel să se afirme ca omul forte al familiei socialiste europene, care întâmpină de pe poziţii slăbite alegerile europarlamentare din luna mai, relatează AFP preluată de Agerpres.
Foarte puţini eurodeputaţi erau în hemiciclul Parlamentului European atunci când Pedro Sanchez şi-a făcut intrarea alături de preşedintele PE, Antonio Tajani, mai ales în zona din spatele liderului grupului popular, germanul Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene, a remarcat corespondentul agenţiei franceze de presă.
Şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, revenit de marţi după-amiază la Bruxelles, a fost reprezentat de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidatul socialiştilor europeni împotriva lui Weber.
''Ne aflăm într-un moment de cotitură. Data de 26 mai va deschide un nou ciclu politic (...) Trebuie să-i dăm Europei o nouă legitimitate pentru a-i permite să facă faţă noilor provocări'', a spus premierul spaniol despre scrutinul europarlamentar.
''Trebuie să protejăm Europa pentru ca Europa să-şi poată proteja cetăţenii şi să se apere împotriva celor care vor să o distrugă'', a continuat el în prezentarea viziunii sale asupra viitorului UE.
''Nu putem accepta ca tinerii să trăiască mai puţin bine decât generaţiile anterioare'', a mai spus Pedro Sanchez, pledând insistent pentru o Europă mai socială, capabilă să echilibreze efectele unei mondializări ce sporeşte inegalităţile sociale şi alimentează discursurile antieuropene.
Intervenţia sa a fost salutată de Frans Timmermans, care a vorbit despre ''un discurs sursă de inspiraţie'', în timp ce liderul grupului socialist din Parlamentul European, germanul Udo Bullman, s-a arătat entuziasmat de un discurs care i-a ''plăcut mult''.
În schimb, Manfred Weber a trecut la ofensivă, amintindu-i lui Pedro Sanchez că în prezent conduce un guvern minoritar ''incapabil să găsească o majoritate în parlament pentru a-şi promova bugetul pe 2019''. Socialiştii spanioli au preluat anul trecut conducerea executivului de la Madrid după ce popularii fostului premier Mariano Rajoy, afectaţi de un mare scandal de corupţie, au fost înlăturaţi de la guvernare prin moţiune de cenzură.
Dar Pedro Sanchez nu a rămas fără replică. ''Dacă trebuie să caut o formulă de guvernare care să ofere stabilitate regiunilor şi ţării, prefer exemplul suedez în faţa celui pe care tocmai l-am văzut în Andaluzia'', i-a răspuns el lui Weber.
Chiar în ziua în care Pedro Sanchez a susţinut acest discurs, în Andaluzia, cea mai populată regiune a Spaniei, Partidul Popular (PP) a preluat cu sprijinul formaţiunii de extremă dreapta Vox conducerea executivului regional, în urma ultimelor alegeri regionale, după ce Andaluzia a fost condusă de socialişti timp de 36 de ani.
Discursul susţinut de premierul spaniol în Parlamentul European survine într-un moment dificil pentru familia social-democrată europeană, care încearcă să-şi recâştige simpatizanţii după ce în mai multe ţări a pierdut semnificativ din popularitate în special în faţa formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare.
Social-democraţii au pierdut anul trecut guvernarea în Franţa şi Italia, iar în prezent conduc guvernele a numai şase din cele 28 de state ale UE, respectiv România, Spania, Portugalia, Suedia, Slovacia şi Malta, în timp ce în Germania, Republica Cehă şi Luxemburg fapt parte din coaliţia de guvernare.
Conform ultimelor estimări, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar putea obţine la alegerile europene între 126 şi 137 de mandate în viitorul Parlament European (ce va avea 705 locuri), în scădere faţă de cele 187 din prezent.
Deşi Udo Bullman şi Frans Timmermans par să-l agreeze pe Pedro Sanchez într-un rol de om forte al familiei social-democrate, scrie AFP, analiştii intervievaţi de această agenţie de presă se arată sceptici cu privire la capacitatea tânărului premier spaniol de a fi la înălţimea acestei ambiţii.
''Cred că social-democraţia este bolnavă şi Sanchez nu este omul ei forte. Nu există astăzi un om forte al social-democraţiei (europene). Are nevoie de unul'', afirmă Pascale Joannin, directoarea generală a Fundaţiei Robert Schuman, care crede că pentru a dobândi un asemenea rol Pedro Sanchez ar trebui să participe la alegeri în Spania şi să le câştige.
Totuşi, el ''poate juca un rol util'', estimează Sébastien Maillard, director al Institutului Jacques Delors, care consideră că, atât timp cât rămâne şef al guvernului, Sanchez ''îşi poate folosi notorietatea pentru a ajuta campania'' electorală a alegerilor europene.
Pedro Sanchez vrea să se afirme la Strasbourg ca omul forte al stângii europene
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

30
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
30

22
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
22

845
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
845

393
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
393

35
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
35

1.157
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.157

1.928
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.928

1.149
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.149

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
310

514
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
514

422
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
422

4.447
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.447

1.627
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.627















Comentează