Candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) la funcţia de cancelar, Armin Laschet, este favorabil trimiterii înapoi în Afganistan a solicitanţilor de azil afgani, care comit infracţiuni pe teritoriul Germaniei, în pofida violenţelor în creştere în ţara lor de origine, relatează luni dpa, potrivit Agerpres.
"Urmărim foarte îndeaproape situaţia din Afganistan. Nu putem ignora avansarea talibanilor şi consecinţele acesteia pentru populaţie", a declarat Armin Laschet într-un interviu publicat luni de tabloidul Bild. "Situaţia necesită o evaluare continuă şi o acţiune prudentă în cazul returnărilor. Dar linia noastră rămâne clară: Oricine comite o infracţiune penală în Germania îşi pierde dreptul de a rămâne ca invitat", a declarat Laschet.
Principiul toleranţei zero faţă de infractori "nu îngăduie nicio excepţie", a adăugat el. "Infractorii trebuie să fie în continuare deportaţi în mod sistematic, inclusiv în Afganistan", a insistat candidatul conservator.
Guvernul german şi-a menţinut politica deportărilor în Afganistan a solicitanţilor de azil care au fost respinşi, chiar dacă insurgenţii islamişti talibani câştigă teren în urma retragerii trupelor internaţionale de pe teritoriul ţării.
Deportarea lor a stârnit controverse, criticii acestei măsuri argumentând că ţara devastată de război este prea periculoasă pentru ca solicitanţii de azil să fie retrimişi acasă.
Ministerul german de Interne a declarat săptămâna trecută că ia în considerare apelul guvernului afgan privind suspendarea acestor deportări spre Afganistan ţinând cont de violenţa în creştere şi creşterea numărului de cazuri de contaminări cu COVID-19.
În weekend, ministrul federal de interne Horst Seehofer (CSU) s-a pronunţat şi el pentru deportarea în Afganistan a solicitanţilor de azil respinşi. "Negociem în prezent cu Afganistanul pentru a putea continua deportarea infractorilor", a declarat el pentru Bild am Sonntag.
Pedeapsă cruntă pentru afganii care comit infracțiuni în Germania - Ar putea fi trimiși acasă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

159
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare
159

12
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
12

1.658
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
1.658

2.244
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.244

85
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
85

2.056
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.056

3.321
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.321

47
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
47

1.536
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.536

3.646
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.646

54
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
54

3.549
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.549

2.405
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.405
















Comentează