Paul Seixas a câştigat cea de-a 65-a ediţie a Turul Ţării Bascilor, sâmbătă la Bergara, devenind primul ciclist francez care se impune în această cursă pe etape de nivelul Wold Tour, după Christophe Moreau în 2007, informează AFP, citat de Agerpres.
Seixas, component al echipei Decathlon, l-a devansat în clasamentul general final, cu 2 min 30 sec, pe germanul Florian Lipowitz (Red Bull Bora Hansgrohe), ocupantul locului secund.
Podiumul a fost completat de norvegianul Tobias Johannesen (Uno-X Mobility), care a încheiat cursa la 2 min 33 sec de învingător.
La 19 ani, Paul Seixas şi-a trecut în palmares al şaselea succes, în doar 14 luni de la debutul său în plutonul profesionist, confirmându-şi astfel statutul de mare speranţă a sportului cu pedale.
Francezul a devenit cu această ocazie cel mai tânăr câştigător al unei curse pe etape din World Tour, devansându-l pe slovenul Tadej Pogacar, câştigător al Turului Californiei la vârsta de 20 de ani, în 2019.
Paul Seixas ar putea disputa în această vară pentru prima oară Turul Franţei, însă o decizie în acest sens urmează să fie luată de echipa sa după următoarele două curse, Săgeata Valonă şi Liege-Bastogne-Liege, care vor avea loc pe 22, respectiv 26 aprilie.
Cea de-a şasea şi ultima etapă a Turului Ţării Bascilor, desfăşurată sâmbătă pe ploaie, s-a încheiat cu victoria americanului Andrew August (Ineos Grenadiers), cronometrat pe 135,2 km în 3h 29 min 35 sec.




























Comentează