Comisia Electorală Naţională din Rwanda l-a declarat sâmbătă pe Paul Kagame câştigător al alegerilor prezidenţiale, informează Xinhua, potrivit agerpres.ro. Au votat peste 6,6 milioane de rwandezi în ţară şi un număr neprecizat în străinătate.
Comisia a făcut anunţul înainte de numărarea tuturor voturilor, deoarece rezultatele provizorii arată peste 98% din opţiuni în favoarea lui Kagame, care a câştigat astfel al treilea mandat de preşedinte al Rwandei, pentru următorii şapte ani. Cei doi contracandidaţi, care au obţinut mai puţin de 1% din voturi fiecare, au recunoscut victoria preşedintelului în exerciţiu.
Paul Kagame, în vârstă de 59 de ani, este şef al statului din 2000, când a fost desemnat de miniştri şi membri ai parlamentului în urma demisiei preşedintelui Pasteur Bizimungu. El a fost apoi ales în 2003 cu 95% din voturi şi reales în 2010 cu 93%.
Paul Kagame a câștigat al treilea mandat de președinte al Rwandei
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

11
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
11

326
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
326

1.392
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
1.392

27
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
27

2.185
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.185

1.718
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.718

114
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
114

87
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
87

3.640
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.640

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.501
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.501

204
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
204

5.835
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.835
















Comentează