Patrimoniul material al municipiului Braşov va fi pus în valoare printr-o serie de soluţii inovatoare, în cadrul proiectului cultural ''Kronstadt-Realitatea virtuală'', implementat de Agenţia Metropolitană Braşov (AMB), Primăria Braşov şi Muzeul ''Casa Mureşenilor''.
Proiectul, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), are ca scop promovarea monumentelor şi siturilor istorice din municipiul Braşov prin aplicaţii de realitate virtuală.
Pentru un număr de şase zone reprezentative ale oraşului (Piaţa Sfatului, Modarom, Poarta Schei, Livada Poştei, Clădirea Rectoratului şi zona din proximitatea hotelului Aro din Centrul istoric) se va realiza o aplicaţie în realitatea augmentată.
''Este un proiect de reinserţie a monumentelor istorice prin tehnologia telefoanelor mobile, iar prin acesta vom crea o aplicaţie de Realitate Augmentată prin intermediul căreia cetăţenii vor putea vedea cum arătau anumite clădiri ale Braşovului cu mai mulţi ani în urmă. Promovarea patrimoniului material prin crearea unei oferte culturale diversificate şi o puternică dimensiune participativă, îmbunătăţirea accesibilităţii publicului la informarea şi vizitarea monumentelor istorice sunt obiectivele specifice ale proiectului", a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, Andreea Cojocaru din partea Agenţiei Metropolitane, conform Agerpres.
''Iată un proiect de realitate virtuală adresat în special copiilor şi adolescenţilor şi nu numai, pentru că şi adulţii sunt pasionaţi de smartphone şi de IT. Şase zone istorice frumoase ale Braşovului vor fi valorificate şi cu ajutorul Realităţii Augmentate. Un proiect interesant şi interactiv, adresat atât braşovenilor, cât şi turiştilor care vizitează Braşovul'', a declarat, la rândul său, muzeograful Ovidiu Savu, de la ''Casa Mureşenilor'', partener al proiectului.
În cadrul proiectului se va realiza un clip de prezentare, care va fi postat pe youtube şi pe reţelele de socializare şi, pe parcursul a două zile, sub îndrumarea consultantului istoric şi al unui specialist IT, un număr de 60 de tineri, cu vârste între 14 şi 35 de ani, din municipiul Braşov, vor putea deprinde informaţii istorice privind zonele alese şi totodată de utilizare a aplicaţiei de promovare a patrimoniului material, au precizat autorii proiectului.
Se vor realiza, de asemenea, un studiu istoric pentru cele şase zone din municipiul Braşov şi 4000 de flyere cu informaţii despre proiect.
Valoarea totală a proiectului este de 57.742 lei, din care 13.442 reprezintă cofinanţarea Agenţiei Metropolitane Braşov.
Patrimoniul material al municipiului Braşov va fi pus în valoare cu ajutorul realității virtuale
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

336
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
336

335
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
335

248
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
248

584
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
584

2.014
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.014

10.843
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.843

2.339
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.339

1.492
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.492

1.682
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.682

3.809
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.809

2.687
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.687

5.063
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.063

120
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
120
















Comentează