Paşaportul sanitar a permis evitarea a aproximativ 4.000 de decese legate de COVID-19 în Franţa şi a contribuit la creşterea naţională a economiei în al doilea semestru din 2021, indică un studiu publicat marţi de Consiliul de analiză economică, organism care cooperează cu guvernul francez, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În Germania şi Italia, paşaportul sanitar cu caracteristici asemănătoare a dus la evitarea a 1.100, respectiv 1.300 de morţi, conform studiului comparativ realizat cu concursul OCDE şi al Institutului Bruegel.
Aceste dispozitive de protecţie au permis la creşterea PIB în al doilea semestru din 2021 cu 6 miliarde euro în Franţa, 1,4 miliarde euro în Germania şi 2,1 miliarde euro în Italia.
În absenţa paşaportului sanitar, PIB săptămânal ar fi fost cu 0,6 puncte procentuale inferior celui care s-a înregistrat în Franţa, cu 0,3 puncte procentuale mai mic în Germania şi cu 0,5 puncte procentuale mai mic în Italia.
Paşaportul sanitar a ''putut avea un impact asupra activităţii economice în mod direct permiţându-le persoanelor vaccinate să aibă, cu riscuri mai mici, mai multe interacţiuni sociale şi economice şi în mod indirect reducând necesitatea restricţiilor puse în aplicare de către autorităţi''.
Rata vaccinării în Franţa contra COVID-19, ce era de 78,2% la finalul lui 2021, ar fi fost de numai 65,2% în absenţa paşaportului sanitar, cu 13 puncte procentuale mai mică. Indicatorul ar fi fost inferior cu 9,7 puncte procentuale în Italia (80,1% faţă de 70,4%) şi cu 6,2 puncte procentuale în Germania (73,5% faţă de 67,3%).
Paşaportul sanitar a salvat 4.000 de vieți în Franţa (studiu)
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează