Consiliul prezidenţial, un organism compus din membri ai facţiunilor rivale libiene, a proclamat sâmbătă intrarea în funcţie a unui guvern de uniune naţională cerut cu insistenţă de ONU, deşi în parlament încă nu a avut loc votul de încredere, transmite AFP.
Într-un comunicat difuzat sâmbătă seară, consiliul a chemat instituţiile libiene "să ia contact imediat cu guvernul de uniune pentru a pune în aplicare modalităţile de transfer organizat şi paşnic al puterii".
În plus, consiliul prezidenţial a lansat un apel comunităţii internaţionale, organizaţiilor internaţionale şi regionale, în special ONU, Liga Arabă , Organizaţia Conferinţei Islamice, Uniunea Africană şi Uniunea Europeană, "să înceteze orice relaţie cu autorităţile executive ce nu se află în subordinea guvernului de uniune".
Libia este în prezent divizată între două guverne care îşi dispută puterea. Unul, cu sediul la Tripoli, capitala ţării, nu este recunoscut de comunitatea internaţională. Celălalt, în estul ţării, este până în prezent singurul recunoscut internaţional.
Ţara riscă să se găsească cu al treilea guvern, condus de omul de afaceri Fayez al-Sarraj, aflat în Maroc şi ai cărui potenţiali miniştri sunt răspândiţi în toată Libia şi chiar în afara acesteia.
Naţiunile Unite au acţionat pentru crearea unui guvern de uniune naţională, acceptat de unii membri ai facţiunilor rivale, dar respins de alţii.
În baza unui acord semnat în decembrie în Maroc, a fost înfiinţat consiliul prezidenţial care a propus o echipă pentru guvernul de uniune al lui Fayez al-Sarraj.
Potrivit acordului, pentru intrarea în funcţie a acestui guvern de uniune este însă necesar votul de încredere al parlamentului recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk.
Pe 25 ianaurie, acest parlament a respins un prim proiect al guvernului de uniune.
În februarie, un nou vot de încredere nu a putut avea loc, din lipsă de cvorum, ceea ce blochează teoretic instalarea noului guvern de uniune naţională.
Pentru a justifica proclamaţia de sâmbătă a intrării în funcţiune a guvernului de uniune, consiliul prezidenţial afirmă că se bazează pe spirjinul a peste o sută de parlamentari ai legislativului recunoscut.
Aceştia din urmă au afirmat că au fost "împiedicaţi prin forţă" şi "au primit ameninţări".
Proclamaţia consiliului prezidenţial lasă numeroase zone de umbră în absenţa unui vot oficial de încredere.
Libia este dominată de grupuri politice şi armate rivale, după ce Muammar Gaddafi a fost răsturnat de la putere şi ucis în 2011 ca urmare a unei revolte susţinute de o intervenţie militară occidentală. Această situaţie de profundă instabilitate a favorizat implantarea grupării jihadiste Statul Islamic (SI), care deţine controlul asupra oraşului-port Syrte şi a împrejurimilor acestuia.
Occidentalii, îngrijoraţi de implantarea SI, se arată pregătiţi să contribuie la restabilirea securităţii în Libia, cu condiţia ca un guvern de uniune naţională să solicite acest lucru.AGERPRES
Pas mare în Libia. Consiliul prezidenţial proclamă intrarea în funcţie a unui guvern unic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
209

470
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
470

456
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
456

15
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
15

2.631
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
2.631

2.509
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.509

89
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
89

2.126
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.126

3.425
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.425

48
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
48

1.567
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.567

3.719
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.719

57
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
57
















Comentează