Parlamentul Cehiei votează împotriva ridicării imunităţii premierului Andrej Babis

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 06-03-2026 08:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul ceh a votat joi împotriva ridicării imunităţii parlamentare a prim-ministrului naţionalist şi a preşedintelui legislativului, protejându-i astfel de urmărirea penală, relatează AFP citat de agerpres.

 

Prim-ministrul Andrej Babis, un miliardar care conduce un conglomerat chimic şi alimentar, este urmărit penal pentru fraudă legată de subvenţii europene, iar preşedintele parlamentului, Tomio Okamura, este acuzat de incitare la ură.

Dintre cei 200 de membri ai parlamentului din acest stat membru al UE şi NATO, 104 au votat împotriva ridicării imunităţii.

Guvernul format după alegerile din octombrie şi numit în decembrie este compus din partidul ANO al lui Babis şi două formaţiuni politice eurosceptice aliate: SPD-ul de extremă dreapta şi Partidul Automobiliştilor.

Babis, în vârstă de 71 de ani, de origine slovacă, este urmărit penal într-un caz de fraudă care datează din 2007 şi care priveşte ferma sa situată la sud de Praga. Se presupune că ar fi retras ferma din grupul său agroalimentar şi chimic Agrofert pentru a o face eligibilă pentru o subvenţie europeană pentru întreprinderi mici, în valoare de peste două milioane de dolari, după care a reintegrat-o în conglomerat.

A şaptea cea mai bogată persoană din ţară, cu o avere estimată la aproape patru miliarde de dolari conform revistei Forbes, Babis a fost deja judecat de două ori şi achitat, dar ambele verdicte au fost anulate de instanţe.

În funcţie din decembrie, după ce a ocupat postul de prim-ministru şi între 2017 şi 2021, Babis a descris joi acuzaţiile împotriva sa drept "o încercare de a răsturna rezultatul unor alegeri democratice".

"Dacă nu aş fi intrat în politică, nimeni nu ar fi auzit vorbindu-se vreodată de Cuibul Berzei", denumirea fermei sale, a adăugat el în faţa Parlamentului.

Tomio Okamura, un susţinător al politicilor anti-imigraţie, este acuzat de incitare la ură în urma distribuirii de postere rasiste pentru alegerile europene din 2024. El a respins aceste acuzaţii ca fiind "fabricate".

Guvernul lui Babis este criticat de când a ajuns la putere, zeci de mii de protestatari ieşind în stradă în mai multe rânduri pentru a denunţa politicile sale.

Guvernul său a redus ajutorul acordat Ucrainei devastate de război şi a stabilit legături strânse cu Ungaria şi Slovacia, ai căror lideri, Viktor Orban şi Robert Fico, sunt aliaţi de lungă durată ai lui Babis.

Mişcarea cetăţenească independentă "Un milion de momente pentru democraţie", care a atras 250.000 de oameni la o demonstraţie împotriva lui Babis în timpul primului său mandat, planifică un protest major pe 21 martie.

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri