Parlament - Bugetul CNSAS, aprobat în comisiile de buget-finanţe

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 17-03-2026 11:05

Article thumbnail

Sursă foto: puterea.ro

Comisiile parlamentare reunite de buget, finanţe au aprobat, marţi, bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe 2026, cu 34 de voturi "pentru" şi 13 "împotrivă".

Preşedintele CNSAS, Constantin Buchet, a precizat că bugetul prefigurat pentru acest an este unul "de tranziţie", având în vedere obiectivele, cu accent pe preluarea de către România a preşedinţiei în exerciţiu a Reţelei europene a comisiilor şi autorităţilor care se ocupă cu cercetarea şi studiul poliţiilor politice comuniste.

El a menţionat că în 2026 va fi înjumătăţit timpul mediu de răspuns la petiţiile cetăţenilor de la 20 de zile la 10 zile, printr-o mai bună folosire a resurselor umane. De asemenea, se utilizează şi instrumente electronice preluate de la deţinătorii de arhive, precum sistemul Centrului de informatică şi documentare. "Încercăm şi proiecte de digitalizare prin ADR, în parteneriat cu instituţii ale statului în ideea unui serviciu public digital", a adăugat Buchet.

Potrivit proiectului Guvernului, bugetul CNSAS este de 27.846.000 lei credite angajament şi 27.846.000 lei credite bugetare, ambele în descreştere cu 2% faţă de 2025.

Cheltuielile curente sunt de 27.546.000 lei credite angajament şi 27.546.000 lei credite bugetare, ambele în descreştere cu 1,79% faţă de anul trecut.

Cheltuielile de personal sunt de 26.000.000 lei credite angajament şi 26.000.000 lei credite bugetare, ambele în descreştere cu 3,25% faţă de 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri