Oraşul Paris i-a adus un omagiu celebrului creator de benzi desenate francez, Jean-Jacques Sempé, cu o amplă frescă realizată pe peretele lateral al unei case, vizibilă de pe stradă şi inaugurată sâmbătă într-un eveniment la care a participat şi edila capitalei, Anne Hidalgo, relatează EFE preluată de Agerpres.
Jean-Jacques Sempé ( Bourgogne, 1932) a fost prezent şi el la inaugurarea acestei picturi murale de 7 metri înălţime şi 5 metri lăţime realizată pe peretele unei case din arondismentul III al capitalei, la intersecţia bulevardului Filles du Calvaire cu strada Froissart, a precizat Primăria într-un comunicat.
Fresca a fost realizată de artistul Jean-Marie Havan, care a avut nevoie de 200 de ore de muncă pentru a reproduce la scară mare o idee originală a lui Sempé, părinte, alături René Goscinny, a celebrei serii de reviste desenate intitulată "Le Petit Nicolas".
Pictura murală reprezintă o plimbare prin pădure a doi biciclişti ce pedalează pe cărări diferite şi care par să se apropie, fără totuşi să se întâlnească.
Primăria a subliniat că în spatele acestei imagini, cum se întâmplă adesea în creaţiile lui Sempé, "se percepe un aer de melancolie suavă", fiind "o invitaţie adresată trecătorilor de a reflecta asupra dificultăţilor de a comunica ca ceilalţi".
"Mulţumim Sempé pentru că ai dat culoare vieţii celor care trec pe aici", a spus Anne Hidalgo.
Iniţiativa a fost posibilă datorită agenţiei de publicitate JCDecaux, care a finanţat consolidarea zidului şi realizarea acestei picturi murale "street art"
Parisul aduce un omagiu desenatorului Jean-Jacques Sempé cu o pictură murală stradală
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

34
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
34

20
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
20

49
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
49

17
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
17

13
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
13

44
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
44

24
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
24

22
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
22

30
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
30

38
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
38

2.823
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
2.823

749
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
749

469
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
469
















Comentează