Retragerea militară a grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria creşte riscul unor atacuri islamiste în Franţa ca cele care au avut loc anul trecut şi în acest an, a declarat vineri procurorul antiterorism al Franţei, Francois Molins, potrivit Reuters, informează Agerpres.
"Vedem clar din istoria terorismului că, atunci când organizaţiile teroriste se află în dificultate pe propriul teritoriu, caută o oportunitate de a comite atacuri în străinătate", a declarat el într-un interviu pentru ziarul Le Monde.
Molins a adăugat că presiunea militară cu care se confruntă SI ar putea duce la creşterea numărului jihadiştilor francezi care revin în Franţa după ce au luptat alături de gruparea teroristă.
"Într-un moment sau altul ne vom confrunta cu revenirea unui număr mare de combatanţi francezi şi de membri ai familiilor acestora", a precizat el.
Paradox: Înfrângerile suferite de ISIS cresc riscul unor atentate în Europa
București
9°C
Articole Similare

2
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
2

7
Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
7

1.315
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
1.315

27
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
27

112
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
112

2.149
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.149

2.500
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.500

3.581
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.581

3.550
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.550

108
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
108

107
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
107

157
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
157

4.170
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
4.170
















Comentează