Spectacolul militarilor cu torţe defilând în faţa clădirii Reichstag din Berlin pentru a-i comemora pe germanii căzuţi în Afganistan a provocat o controversă joi, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Mulţi comentatori au comparat ceremonia de miercuri seara, care a marcat încheierea angajamentului de 20 de ani al Germaniei în Afganistan, cu paradele din era nazistă, în timp ce alţii au apreciat că festivitatea a fost cât se poate de potrivită.
Politiciana ecologistă Jutta Ditfurth l-a citat pe artistul Max Liebermann, care a trăit începuturile regimului nazist din Germania, transmiţând pe Twitter: "Atunci când germanii ridică torţele, mi se întoarce stomacul pe dos".
Mai mult, ea a denunţat parada de miercuri seara ca ilustrând "militarizarea societăţii".
La rândul său, politiciana Sevim Dagdelen, din formaţiunea de stânga Die Linke, a amintit de decesele din rândul civililor înregistrate alături de cele ale celor 59 de militari germani care au murit în Afganistan şi a întrebat retoric tot pe Twitter: "ce este de sărbătorit prin această mascaradă militaristă?".
În schimb, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, de la Partidul Liberal Democrat (FDP), a afirmat că ceremonia a fost una adecvată şi s-a desfăşurat "în singurul loc potrivit - în faţa parlamentului".
Şi Omid Nouripour, purtător de cuvânt pentru afaceri externe al Verzilor germani, a descris parada ca fiind "binevenită, demnă de respect şi emoţionantă".
Parada militară pentru soldaţii căzuţi în Afganistan stârneşte controverse în Germania
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează