De trei ani, o asistentă socială din Dorohoi, Botoşani, realizează păpuşi lucrate manual, din materiale ecologice, acestea fiind apreciate şi peste hotare, în special în Anglia .Ana Camelia Andrieş Mihăilă are 46 de ani şi lucrează ca asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dorohoi. Este foarte apreciată ca instructor educativ şi lucrează de ani buni cu tinerii şi copiii. După ce se întoarce de la muncă, în liniştea casei, Ana se dedică pasiunii ei din copilărie, păpuşile. Ana a început să confecţioneze păpuşi în urmă cu trei ani, când şi-a adus aminte de păpuşile care o bucurau în copilărie. Şi a hotărât să-şi facă propriile jucării, după imaginaţia ei, cum nu se găsesc în magazine. A urmat apoi un an de căutări şi studiu, căci nu ştia nimic despre croşetat şi împletit."De undeva din copilărie se trage treaba asta. Pasiunea am avut-o mereu, dar odată ce-am crescut, am fost preocupată cu şcoala, iar apoi cu serviciul. Acum trei ani însă, s-a reactivat această pasiune din copilărie pentru păpuşi.Creaţiile Anei sunt căutate mai ales peste hotare, apărând fie în expoziţii, fie pe reţelele sociale. Aşa se face că de la Dorohoi, păpuşile „Fairy Tale dolls“ – după cum le-a denumit –, au ajuns chiar şi până în Anglia. „Păpuşile le pot reface, adică pot confecţiona replici identice. Foarte mare succes a avut mini-păpuşa de buzunar. E tot o idee din copilărie – o păpuşă pe care să o iei cu tine peste tot, fără să atragi neapărat atenţia. Sunt foarte căutate aceste păpuşi de buzunar. Am dat şi în ţară, dar cel mai bine merg peste hotare, în Europa. Cele mai multe păpuşi le-am vândut în Anglia“, mai explică Ana care spune despre creaţiile sale că nu sunt doar pentru copii: "Sunt pentru cei care iubesc păpuşile, pentru pasionaţi, indiferent de vârstă. Pentru copilul din fiecare“, spune ea. Sursa: Adevarul
Păpuşile care cuceresc Anglia.Pasiunea inedită a unei asistente sociale din nordul României
București
8°C
Articole Similare

1.163
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
1.163

41
Sute de cerșetori, copii și adulți, din Bulgaria și România pe străzile din Atena și Salonic - victime ale traficului și exploatării (presa)
41

118
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
118

1.886
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.886

67
Român condamnat în Germania după un atac șocant asupra unei femei care alerga în parc
67

3.752
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.752

1.960
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.960

305
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
305

102
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
102

69
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
69

4.687
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.687

5.359
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.359

7.994
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.994















Comentează