Papa Francisc a folosit duminică, în cadrul solemn de la Basilica Sf. Petru din Roma, termenul de ''genocid'' pentru masacrul împotriva armenilor ce-a avut loc în urmă cu o sută de ani, cu riscul de a-şi perturba puternic relaţiile diplomatice cu Turcia, relatează AFP.
''În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept 'primul genocid al sec. al XX-lea', a lovit poporul vostru armean'', a declarat Suveranul Pontif, citând un document semnat în 2000 de către Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul armean.
''Celelalte două au fost comise de către nazism şi stalinism. Mai recent, au avut loc şi alte exterminări în masă, precum cele din Cambodgia, Ruanda, Burundi, Bosnia'', a adăugat Papa.
Sfântul Părinte s-a exprimat în deschiderea unei liturghii în memoria armenilor masacraţi între 1915 şi 1917. Mesa a fost oficiată împreună cu Patriarhul armean Nersese Bedros XIX Tarmouni, cu elemente de rit catolic armean şi în prezenţa preşedintelui Armeniei, Serj Sarkisian.
Chiar dacă Papa Ioan Paul al II-lea a utilizat termenul în 2000 în documentul comun şi pe care Jorge Bergoglio l-a folosit de mai multe ori înainte de a deveni Papă, în urmă cu doi ani, şi chiar de cel puţin o dată în cadru privat, aceasta este prima dată când el este rostit public de către un Suveran Pontif.
Partea armeană estimează că 1,5 milioane de armeni au fost ucişi între 1915 şi 1917, la sfârşitul Imperiului Otoman. Numeroşi istorici şi peste douăzeci de ţări, inclusiv Franţa, Italia şi Rusia, au recunoscut genocidul împotriva armenilor.
În schimb, Turcia afirmă că este vorba de un război civil în care şi-au pierdut viaţa între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.AGERPRES
Papa Francisc a folosit cuvântul ''genocid'' pentru masacrul împotriva armenilor de acum 100 de ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

580
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
580

24
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
24

3.203
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.203

25
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
25

29
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
29

47
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
47

3.266
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.266

66
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
66

169
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
169

2.932
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.932

2.727
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.727

3.869
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.869

3.862
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.862
















Comentează