Canada şi alte ţări au cerut Teheranului să suspende descărcarea datelor din cutiile negre ale avionului ucrainean doborât de Iran, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de noul coronavirus, a făcut cunoscut duminică Ottawa, relatează AFP potrivit Agerpres.
Iranul a contactat săptămâna trecută ţările implicate în anchetă pentru a le întreba când vor putea trimite experţi să asiste la această operaţiune, a precizat Biroul pentru securitatea transporturilor al Canadei (BST) într-un e-mail.
Subliniind că ţările implicate sunt "nerăbdătoare ca datele din cutiile negre să fie descărcate şi analizate", preşedinta BST, Kathy Fox, a precizat că "toate au dat acelaşi răspuns, cu alte cuvinte călătoriile sunt imposibile în prezent şi fără îndoială pentru câtva timp" din cauza restricţiilor impuse după pandemia de COVID-19.
Avionul companiei Ukraine International Airlines cu destinaţia Kiev a fost doborât "din greşeală" de armata iraniană la puţin timp după decolare la 8 ianuarie. Din cele 176 de victime de la bord, 57 erau cetăţeni canadieni şi alte 29 aveau statutul de rezident permanent în Canada.
BST consideră că reprezentanţii din ţările implicate trebuie să fie prezenţi pentru descărcarea datelor din cutiile negre şi că operaţiunea trebuie să fie amânată "până când situaţia se ameliorează suficient pentru a permite călătorii în maximă siguranţă".
"Ne aşteptăm ca Iranul să îşi onoreze angajamentele în privinţa descărcării odată ce condiţiile se vor ameliora", a mai afirmat Kathy Fox.
Pandemia afectează ancheta doborârii avionulu ucrainean de la Teheran
Articole Similare

6
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
6

799
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
799

1.017
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
1.017

45
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
45

455
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
455

55
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
55

116
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
116

82
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
82

2.131
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
2.131

76
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
76

40
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
40

2.917
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
2.917

2.575
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
2.575

















Comentează