Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în aprilie cu 0,12%, ajungând la 1.707.354, comparativ cu 1.705.183 de poliţe PAD active la 30 aprilie 2018, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări, relatează agerpres.
La 31 decembrie 2018 erau active 1.704.634 de poliţe.
Potrivit PAID, la sfârşitul lunii aprilie 75,3% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,7% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 93,9% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 6,1% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).
Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (21% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine - în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%).
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundaţii şi alunecări de teren - a tuturor locuinţelor din România.
Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).
PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în aprilie cu 0,12%
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

8
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
8

25
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
25

541
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
541

30
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
30

36
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
36

18
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
18

2.522
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.522

2.830
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.830

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.324
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.324

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30
















Comentează