Senatul a respins, marţi, în şedinţa de plen, în calitate de primă Cameră sesizată, OUG 80/2020 referitoare la necesitatea existenţei unei structuri de management al calităţii serviciilor în unităţile sanitare, potrivit Agerpres.
În favoarea respingerii ordonanţei s-au pronunţat 79 de senatori şi 51 au fost "împotrivă".
"Pentru a intra în procesul de evaluare în vederea acreditării este necesar ca în cadrul unităţilor sanitare să existe o structură de management al calităţii serviciilor de sănătate. În structura de management al calităţii serviciilor de sănătate trebuie să existe cel puţin un post de medic. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile principale ale acestei structuri se stabilesc prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Unităţile sanitare care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii au obligaţia îndeplinirii acestor condiţii în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", prevede actul normativ iniţiat de Guvern.
Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, de aproximativ 25 de senatori, majoritatea lucrând de la distanţă.
OUG 80/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
OUG 80/2020 privind structura de management al calităţii serviciilor în unităţile sanitare a fost respinsă de Senat
București
16°C
Articole Similare

372
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
372

1.840
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
1.840

2.002
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.002

4.011
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
4.011

82
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
82

4.710
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
4.710

230
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
230

1.957
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
1.957

1.719
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.719

3.471
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.471

3.613
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.613

1.987
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.987

5.557
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.557
















Comentează