Candidatul UDMR la Primăria Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că municipiul are nevoie de un program coerent dedicat vârstnicilor, care să includă investiţii în infrastructură, dar şi servicii dedicate acestora.
Korodi a precizat că este foarte important ca oraşul să construiască un aşezământ pentru bătrâni, dar şi să finanţeze eventuale iniţiative ale bisericilor.
"Când vorbim de investiţii în infrastructură, este foarte important ca oraşul să construiască, în administrare proprie, un aşezământ pentru bătrâni, unde cei care au probleme nu pot să-şi organizeze viaţa de zi cu zi, să poată să primească o cazare şi să trăiască în condiţii optime. Totodată, ştim că cererea în oraş este mult mai mare pentru astfel de servicii, de aceea am încurajat bisericile tradiţionale, că dacă au iniţiative de genul acesta, dacă doresc să meargă pe această cale, atunci noi dorim să aducem o cofinanţare la proiectele lor, pentru că o singură instituţie nu are cum să acopere aceste necesităţi", a spus Korodi Attila.
Acesta a mai arătat că, din discuţiile avute cu persoanele vârstnice, ar fi nevoie de centre de zi în cartierele oraşului, unde bătrânii să se întâlnească şi să participe la diverse activităţi.
"Există două centre de zi pentru bătrâni, în care ei se întâlnesc, în care ei au programe. Aceste centru sunt prea puţine, din păcate, cererea este atât de mare încât persoanele care doresc să fie parte a acestor programe reuşesc să prindă programare din trei în trei săptămâni. Şi, totodată, aceste centre funcţionează, câteodată, departe de locuinţele lor. De aceea, dacă avem o colaborare bună, dorim ca în parteneriat cu societatea civilă şi cu bisericile tradiţionale să reuşim să mai facem astfel de centre şi în celelalte zone ale oraşului, unde să poată să se întâlnească", a punctat candidatul UDMR.
Korodi a mai spus că este nevoie şi de întărirea serviciului de îngrijire la domiciliu a persoanelor bolnave vârstnice, derulat de Caritas, pe care municipalitatea îl cofinanţează în prezent, dar care întâmpină sincope din punct de vedere al susţinerii financiare de la nivel naţional.
Totodată, candidatul Uniunii a mai spus că se doreşte realizarea unui centru de informare pentru vârstnicii din oraş, dar şi implicarea lor în activităţi sportive care să le fie dedicate, astfel încât să rămână activi în comunitate.
Oraşul Miercurea Ciuc are nevoie de un program coerent dedicat vârstnicilor (Korodi Attila)
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

5.238
Următoarea mutare a PSD începe să prindă contur
5.238

3.828
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
3.828

112
Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României
112

3.166
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.166

1.760
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.760

1.325
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.325

2.641
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.641

3.216
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
3.216

9.125
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
9.125

4.488
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
4.488

4.799
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.799

1.187
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.187

2.750
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.750
















Comentează