Justiţia ucraineană a plasat marţi în detenţie provizorie un adult şi şapte minori suspectaţi de implicare într-un atac asupra unei tabere de romi, ceea ce a amplificat îngrijorarea cu privire la creşterea violenţelor rasiste din ţară, relatează AFP citat de agerpres.
Un grup de bărbaţi mascaţi şi înarmaţi cu bastoane şi cuţite au atacat o tabără de romi la marginea oraşului Lvov (vest), sâmbătă seara, omorând un bărbat de 24 de ani şi rănind patru persoane, între care un băiat de 10 ani.
Acest incident survine după o serie de atacuri recente vizând această comunitate în capitala Ucrainei, Kiev, şi în oraşele Lvov şi Ternopil.
Opt persoane, inclusiv şapte minori, au fost plasate în arest preventiv timp de 60 de zile, a declarat parchetul regiunii Lvov într-un comunicat, adăugând că a fost deschisă o anchetă pentru ''crimă cu premeditare'' în grup.
Presupusul organizator al atacului, în vârstă de 20 de ani, potrivit poliţiei locale, riscă până la 15 ani de închisoare, a indicat parchetul. Cei şapte minori, cu vârsta între 16 şi 17 ani, conform poliţiei, riscă până la şapte ani de închisoare pentru aceeaşi acuzaţie.
Opt persoane, reţinute după un atac asupra unei tabere de romi în Vestul Ucrainei
București
9°C
Articole Similare

96
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
96

305
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
305

342
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
342

2.285
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.285

1.316
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.316

1.470
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.470

2.519
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.519

620
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
620

1.330
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.330

1.420
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.420

1.539
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.539

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.147
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.147
















Comentează