Autoritățile române au declanșat o operațiune de amploare împotriva traficului ilegal de arme, vizând o rețea care ar fi introdus în România arme de foc letale și muniție din Turcia, cu scopul comercializării acestora. Luni dimineață, anchetatorii au efectuat 11 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița, într-un dosar de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, coordonat de procurorii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sprijinul structurilor specializate ale Poliția Română.
Prchezițiile se fac sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Participă polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, potrivit Mediafax.
Cele 11 percheziții domiciliare au loc în județul Dâmbovița într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.
Arme letale din Turcia, găsite în Dâmbovița
Cercetările în cauză vizează activitatea desfășurată de o persoană care ar fi introdus în mod ilegal, din Turcia pe teritoriul României, de arme de foc letale şi de muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane. După introducerea în țară, armele au fost depozitate în județul Dâmbovița, fiind vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiași județ.
Participă, în sprijin, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Buzău și Dâmbovița, Direcției pentru Protecția Animalelor, al specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.






























Comentează