Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a revizuit în creştere, cu 6,6%, estimările privind cererea de ţiţei în acest an, pe fondul aşteptărilor privind diminuarea efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cererea va urca anul acesta cu 5,95 milioane de barili pe zi (bpd), a prognozat OPEC, o revizuire în creştere cu 70.000 bpd faţă de luna trecută.
"În condiţiile în care ne aşteptăm ca extinderea şi intensitatea pandemiei să se diminueze în urma actualei campanii de vaccinare, vor fi reduse normele de distanţare socială şi reglementările de limitare a călătoriilor, ceea ce va creşte mobilitatea", se arată în raportul OPEC.
La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iunie a crescut marţi cu 0,39 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 63,67 dolari.
OPEC a îmbunătăţit estimarea sa privind creşterea economiei globale la 5,4% în 2021, de la un nivel de 5,1% previzionat anterior.
"Redresarea economiei globale continuă, sprijinită de măsurile fiscale şi monetare fără precedent, şi va accelera în semestrul doi din 2021", se arată în raport.
Pe fondul redresării, OPEC se aşteaptă ca cererea pentru ţiţeiul său să crească anul acesta la 27,4 milioane de barili pe zi, o revizuire în creştere cu 200.000 bpd faţă de luna trecută.
Luna aceasta, grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a anunţat că va majora gradual producţia începând din luna mai.
OPEC+ a anunţat majorarea producţiei de ţiţei în lunile mai, cu 350.000 barili pe zi (bpd), iunie, cu încă 350.000 bpd, şi iulie, cu 400.000 bpd, în urma îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţă, datorită campaniei de vaccinare şi a măsurilor de stimulare adoptate de economiile avansate pentru a depăşi efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19). Producătorii se vor întâlni în mod regulat pentru a evalua situaţia de pe piaţa petrolului şi a decide asupra ajustării producţiei, dar majorarea nu va depăşi 500.000 barili pe zi (bpd).
Ministrul Petrolului din Iran, Bijan Zanganeh, a confirmat că OPEC+ va majora în total producţia cu 1,1 milioane bpd până în iulie.
Ministrul Energiei din Arabia Saudită, Abdulaziz Bin Salman, a apreciat că nivelul producţiei încă poate fi ajustat la reuniunea din 28 aprilie
Ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.
OPEC îmbunătăţeşte estimările privind cererea de petrol în 2021
București
7°C
Articole Similare

649
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
649

554
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
554

11
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
11

428
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
428

2.119
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.119

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

3.442
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.442

28
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
28

502
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
502

2.541
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.541

983
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
983

1.202
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.202

87
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
87
















Comentează