Patru soldaţi iranieni deţinuţi de o grupare extremistă au fost eliberaţi în Belucistan, provincie instabilă din sud-vestul Pakistanului, la graniţa cu Iranul şi Afganistanul, a anunţat joi armata pakistaneză, informează AFP preluată de Agerpres.
Operaţiunea de salvare s-a desfăşurat în districtul Chagi, vast teritoriu arid la frontiera celor trei ţări. "După schimburi de focuri, cei patru iranieni au fost găsiţi", se spune în comunicatul armatei.
Potrivit comunicatului, care nu precizează nici data de eliberare, nici despre ce grupare extremistă este vorba, militarii vor fi predaţi autorităţilor iraniene.
În octombrie anul trecut, gruparea Jaish al-Adl ("armata justiţiei", jihadistă şi separatistă) a capturat 12 membri ai forţelor de securitate iraniene lângă frontiera pakistaneză. Cinci dintre ei au fost eliberaţi şi predaţi Iranului de către Islamabad.
Relaţiile între cele două ţări vecine s-au tensionat recent, când Teheranul a acuzat Islamabadul că susţine Jaish al-Adl, după ce gruparea a revendicat la mijlocul lui februarie un atentat sinucigaş în care au fost ucişi 27 de soldaţi iranieni.
Considerată organizaţie teroristă de Teheran, Jaish al-Adl a fost formată în 2012 de foşti membri ai unei organizaţii sunite extremiste, care au desfăşurat o rebeliune în Sistan-Belucistan până în 2010.
Oparațiune de succes a armatei pakistaneze - Patru soldaţi iranieni deţinuţi de o grupare extremistă din Pakistan au fost eliberaţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează