Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) intenţionează să-i autorizeze pe europeni să inspecteze nave în apele internaţionale pentru a încerca să oprească valul de imigranţi pe Marea Mediterană, au indicat miercuri diplomaţi, citaţi de AFP.
Proiectul de rezoluţie se referă la apele internaţionale în largul Libiei. Uniunea Europeană a lansat o misiune navală care întreprinde, de asemenea, operaţiuni militare împotriva traficanţilor de-a lungul coastelor libiene. Pentru moment, această misiune se limitează la o primă etapă de supraveghere şi schimb de informaţii. Prinderea traficanţilor pe uscat sau în apele teritoriale libiene ar necesita acordul formal al unui guvern libian de uniune naţională. Or, facţiunile libiene nu au căzut de acord, în pofida eforturilor de mediere ale ONU.
Până atunci, ideea este ca ONU să le furnizeze ţărilor europene legitimitatea internaţională necesară pentru a acţiona în apele internaţionale. Ele ar fi astfel autorizate să oprească navele suspecte pentru a le inspecta. Dacă găsesc la bord imigranţi, ei vor putea fi salvaţi şi duşi în Italia, unde vor fi examinate eventuale cereri de azil din partea lor.
Navele vor fi astfel confiscate şi distruse, sau demontate, pentru a deveni nefolosibile, şi traficanţii trimişi în faţa justiţiei.
Proiectul de rezoluţie, care este discutat între cele cinci ţări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU (SUA, China, Rusia, Marea Britanie şi Franţa) şi celelalte state europene vizate, ar putea fi adoptat în septembrie, potrivit ambasadorului rus Vitali Ciurkin, care prezidează Consiliul în această lună, informează Agerpres.
ONU va autoriza o operațiune împotriva migranţilor în Marea Mediterană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

332
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
332

406
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
406

184
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
184

383
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
383

371
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
371

2.718
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.718

1.396
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.396

1.541
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.541

2.660
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.660

644
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
644

1.360
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.360

1.454
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.454

1.566
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.566
















Comentează