Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa politică în Libia, rezoluţie elaborată de Regatul Unit după câteva zile de impas între Statele Unite şi Rusia, care a avut câştig de cauză pe mai multe aspecte, transmite AFP preluat de agerpres.
Textul ultrascurt, adoptat în unanimitate, prevede continuarea misiunii până pe 30 aprilie. O versiune anterioară a textului, care a circulat săptămâna trecută, prevedea prelungirea misiunii de sprijin a ONU în Libia (MANUL) până pe 15 septembrie.
După ani de conflict armat şi diviziuni regionale între estul şi vestul ţării, în urmă cu un an a fost creat un guvern interimar, sub egida ONU, pentru a conduce tranziţia până la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, programate iniţial să aibă loc pe 24 decembrie, dar care au fost amânate pe termen nelimitat.
Textul votat luni nu conţine nicio menţiune privind speranţa organizării în curând a acestor alegeri.
Moscova, care era în favoarea unei reînnoiri pe termen scurt a MANUL, a ameninţat cu veto şi a ajuns chiar să propună săptămâna trecută un contra-proiect la textul britanic pentru a sublinia necesitatea ca secretarul general să numească "fără întârziere" un nou emisar pentru Libia.
Rezoluţia "aminteşte că MANUL trebuie să fie condusă de un emisar special şi recunoaşte că este responsabilitatea secretarului general să îl numească".
După demisia bruscă din noiembrie a slovacului Jan Kubis, postul de emisar ONU este ocupat de facto de Stephanie Williams, diplomat american vorbitor de limba arabă, rechemată după aproape un an de absenţă în acest dosar de Antonio Guterres cu titlul de "consilier special".
Prin aceasta, secretarul general al ONU se lipseşte de un acord al Consiliului de Securitate privind alegerea persoanei, un aspect delicat de ani de zile din cauza luptelor de influenţă pe care marile puteri le duc în dosarul libian.
Potrivit unor diplomaţi, Rusia încearcă să scape cât mai rapid posibil de Stephanie Williams, în timp ce Statele Unite, dimpotrivă, manifestă un interes puternic pentru a o menţine în funcţie cât mai mult timp.
Această opoziţie, care o slăbeşte de facto pe Stephanie Williams în faţa libienilor, a fost principalul aspect al blocajului din timpul negocierilor Consiliului de Securitate pentru reînnoirea mandatului MANUL.
Deja în septembrie, membrii Consiliului erau destul de împărţiţi în privinţa dosarului libian, neavând altă alternativă decât prelungirea MANUL cu patru luni în loc de un an, aşa cum era prevăzut iniţial.
În plus, luni la Tobruk, în estul Libiei, parlamentul şi-a anunţat intenţia de a desemna un nou prim-ministru la conducerea guvernului interimar.
ONU prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa în Libia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
1

3
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
3

164
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
164

1.662
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
1.662

2.449
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
2.449

1.724
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
1.724

1.275
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.275

853
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
853

877
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
877

158
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
158

3.492
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.492

99
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
99

24
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
24
















Comentează