Zborurile umanitare ale Naţiunilor Unite au fost reluate recent spre nordul şi sudul Afganistanului, a informat joi purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, exprimându-şi speranţa că vor putea fi intensificate în curând, notează AFP.
Operate de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite (PAM), acestea au permis ca "160 de organizaţii umanitare să îşi continue activităţile vitale în provinciile afgane", a precizat el în briefingul cotidian de presă la New York.
Zborurile au făcut legătura între Islamabad, în Pakistan, şi Mazar-i-Sharif (nord) şi Kandahar (sud), a adăugat purtătorul de cuvânt. Începând cu 29 august, au fost efectuate trei zboruri.
Între 2002 şi 2021, zborurile ONU au deservit peste 20 de destinaţii din Afganistan şi obiectivul este de a reveni la o asemenea amploare de îndată ce securitatea şi finanţarea operaţiunilor vor fi asigurate, a spus Stéphane Dujarric.
PAM se asigură "să depună toate eforturile pentru a creşte ritmul operaţiunilor cât mai curând posibil şi pentru a creşte numărul destinaţiilor", a spus purtătorul de cuvânt.
"În plus, este pe punctul de a se înfiinţa un pod aerian pentru a transporta articole nealimentare, cum ar fi consumabile medicale şi alte provizii de urgenţă, acolo unde sunt cele mai necesare", a adăugat el, de asemenea, fără alte detalii.
ONU decide reluarea zborurilor umanitare spre nordul şi sudul Afganistanului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

203
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
203

1.558
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
1.558

2.080
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
2.080

2.641
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
2.641

6.870
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
6.870

2.950
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
2.950

3.597
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
3.597

66
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
66

12.328
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
12.328

2.145
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.145

157
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
157

4.009
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
4.009

321
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
321
















Comentează